10 semne ale pierderii vocaţiei de slujire în Biserică
În Statele Unite ale Americii, problema vocaţiei de slujire în Biserică este alarmantă, relatează portalul www.christianpost.com . Acest lucru se datorează diminuării demnităţii harice a preoţiei în protestantism, până la disoluţia ei, preoţia fiind văzută doar ca o funcţie de administrare pe care oricine o poate exercita.
Dar rădăcinile adânci ale crizei vocaţiilor preoţeşti în special, dar şi monahale sau de slujire se pot vedea şi la noi.
Perry Noble este fondatorul şi pastorul Bisericii NewSpring, o mega-biserică cu campusuri de rugăciune în Anderson, Columbia, Florence şi Greenville, South Carolina. Biserica, după 10 ani de la înfiinţare are acum peste 10.000 de oameni care participă la rugăciuni frecvent, cel puţin o dată pe săptămână.
Statisticile arată că aproape 90% dintre cei care intră în slujirea Bisericilor creştine în America nu se pensionează din asta. Fie părăsesc slujirea, fie sunt descalificaţi datorită unor probleme morale.
Perry Noble identifică 10 semne care arată că s-a diminuat sau chiar a dispărut vocaţia slujirii preoţeşti în Biserică:
1. Începi să dispreţuieşti oamenii şi compasiunea pentru ei scade în loc să crească
2. Deseori te gândeşti că ai face şi altceva în afară de preoţie, şi cea mai mare dorinţă a ta nu este să slăveşti pe Dumnezeu, ci doar să găseşti alinare de la presiunea care se clădeşte zilnic în tine
3. Nu îţi poţi aminti ultima dată când te-ai amuzat cu familia şi prietenii… bucuria este doar ceva despre care vorbeşti dar nu o experiezi
4. Eşti deconectat de casă… când ajungi acolo nu vrei să discuţi cu soţia şi copiii, nu te poţi bucura în compania lor… petreci mai mult timp pe internet decât cu familia… şi vrei să dormi cât mai mult…
5. Îţi spui mereu ţie şi celor pe care îi iubeşti că “este un anotimp foarte încărcat, dar voi scăpa de asta în curând” (totuşi, adevărul este că tu cânţi acelaşi refren de câţiva ani).
6. Devii obsedat de ce spun alţii despre tine… şi un comentariu negativ despre tine de la un tip care nu te place te deprimă atât de mult încât te simţi disperat.
7. Începi să iei decizii uşoare decât decizii drepte… pentru că acele drepte îţi cer foarte mult de lucru
8. Nu mai există speranţă în tine şi de fapt eşti disperat. Te gândeşti la moarte şi chiar ai uneori gânduri sinucigaşe.
9. Experiezi depresie şi anxietate inexplicabilă. Chiar ai atacuri de panică şi nu îţi poţi explica de ce…
10. Eşti din ce în ce mai interiorizat cu familia şi prietenii.
Aceste semne arată la orice om îndepărtarea de Dumnezeu şi de vocaţia umană de slujire şi iubire a aproapelui. Aceste simptome sunt aplicabile oricărui creştin care nu îşi explică de ce se simte atât de singur şi de nefericit.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.christianpost.com