Puncte de vedere

Un important eveniment istoric: 105 ani de la revenirea Basarabiei la Patria mamă
27 martie 1918, Basarabia acasă
Ce caută un bun creștin la teatru sau la operă?
În căutarea fericirii ieri, azi și în veșnicie
Fericirea – dinspre pământesc înspre etern

Un important eveniment istoric: 105 ani de la revenirea Basarabiei la Patria mamă

Unirea a constituit încoronarea unei mișcări naționale și benevole, idealiste și dezinteresate. Unirea Basarabiei cu Patria mamă (27 martie) a deschis șirul revenirii și a celorlalte provincii românești înstrăinate: Bucovina (28 noiembrie) și Transilvania (1 decembrie).

27 martie 1918, Basarabia acasă

Data de 27 martie reprezintă un moment de referință în lupta pentru unitatea poporului român. După o dureroasă înstrăinare prin ocupația țaristă (1812-1918), Moldova de dincolo de Prut s-a unit cu România. Vorbim despre un eveniment istoric de care, cade-se a ne aminti cu recunoștință, dar și cu dorința de a învăța din patriotismul și dragostea de unitate a înaintașilor noștri.

Ce caută un bun creștin la teatru sau la operă?

​Îndeosebi astăzi, când oamenilor le-au devenit familiare imaginile vizuale, o piesă de teatru sau un spectacol de operă cu subiect moralizator pot constitui o modalitate de transmitere a unor adevăruri religios-morale, îndrumându-l și reorientându-l pe omul contemporan către valori perene. Numai așa, respectiva reprezentație poate deveni un veritabil act de cultură.

În căutarea fericirii ieri, azi și în veșnicie

Rostind Fericirile, la fel ca și repetând numele lui Dumnezeu, al sfinților, binecuvântând, adică cuvântând bine și vorbind de bine, ne contaminăm logic de acestea. Sau ca să încheiem tot cu o expresie care de obicei e folosită negativ, dar aici poate fi interpretată întru totul în bine: „cine zice, acela este”. Cine fericește, va fi fericit.

Fericirea – dinspre pământesc înspre etern

Ne cheamă să fim atenți la plânsul aproapelui. De ce? Ca nu cumva să devenim chiar noi cauza acestuia. Și pentru a-l alina. Să mângâiem inimi zdrobite, să ostoim foamea și setea după dreptate a celor pe care lumea-i prigonește, să răbdăm, conștienți fiind că lucrarea Harului ne poate face să atingem cote aparte în practica acestei virtuți. Să fim făcători de pace. Vom ajunge astfel să moștenim pământul. Nu pe acesta, atât de marcat de crize și dureri, ci pe cel pe care dragostea divină îl va transforma cum doar ea știe mai bine. Unul menit a ne acompania eternitatea. Îndrăzniți!

Pentru ce noi nu am putut să-l izgonim? (Marcu 9, 17-32)

Tatăl exclamă, cu un strigăt de durere și nădejde, poate cel mai minunat strigăt de credință auzit de Dumnezeu de pe buze omenești: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 24). E atât uman în strigătul lui, că Dumnezeu se conformează. 

Muțenia celor ce nu o cinstesc pe Maica Domnului

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe este poate cea mai cunoscută dintre imaginile sfinte ortodoxe şi ea se regăseşte în multe case ale creştinilor binecredincioşi. La ea se închină părinţii, cerând sănătate și bună creștere a pruncilor lor şi înaintea ei mulţi dintre noi am învăţat primele rugăciuni. Înaintea ei se cântă acatiste şi paraclise, fiecare credincios simţind că de faţă se află chiar Sfânta Maică, rugătoarea şi mijlocitoarea tuturor înaintea Tronului dumnezeiesc.

Hristos Cel Neîncăput de ceruri Se lasă găzduit nouă luni de pântecele Preacuratei Maria

Putea oare Hristos să evite capitolul zămislirii și al nașterii? Ce L-ar fi împiedicat să vină pe pământ ca bărbat desăvârșit și să-și înceapă activitatea mântuitoare eludând această parte a vieții Sale, „prozaică și neproductivă”? Prezența și creșterea după firea omenească a lui Hristos-Omul în pântecele Sfintei Sale Maici, precum și trecerea prin toate celelalte stadii ale devenirii ca Om arată nu doar smerenia Sa deplină, ci și paradigma oferită tuturor, pentru fiecare clipă a pământeștii existențe.

Despre consumul de „apă vie”

Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine... râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7, 37-38)”. Lucrarea harului divin, care curăță păcatele omului prin căință, este apa cea vie. Ea stăvilește seceta sufletului sărac, prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinţei, pentru a întreține apoi virtuţile sfinte ale vieții creștine.

Prin Cruce, spre Hristos

După cum ține Mântuitorul să arate, sufletul, diamantul cel mai de preț al făpturii umane, nu poate fi pus în legătură cu Hristos decât prin Cruce. Ea e cea care-i dă verticala. Îl direcționează pe cale. Spre urmare. Către Împărăție. Făcându-l în același timp să nu neglijeze orizontala, care-i oferă instrumentele salvatoare.

Pagini