Reportaj
 

(Video) „Tabăra din Pridvorul Satului”
Biserica Mănăstirii Războieni, prin ochii pelerinului
Pe urmele Sfântului Chiriac de la Tazlău
Icoana mamei - amintirile părintelui Petroniu Tănase despre cea care i-a dat viață
Cum se fac prescurile la Mănăstirea Miclăușeni

(Video) „Tabăra din Pridvorul Satului”

Proiectul „Tabăra din pridvorul satului” a început în vara anului 2012 prin organizarea de tabere pentru copiii din 4 parohii sărace ale Arhiepiscopiei Iașilor. Majoritatea acestor copii nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a participa într-o tabără, de a se juca cu toți copiii din satul lor, de a simți bucuria copilăriei și entuziasmul atmosferei de tabără. În anul 2015 s-au bucurat de o astfel de tabără copiii din Parohia Vânători, comuna Gorbănești, Botoșani.

Biserica Mănăstirii Războieni, prin ochii pelerinului

Am ajuns, în miez de vară, la unul dintre cele mai tulburătoare aşezăminte monahale ale neamului românesc. Ridicată de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare la două decenii de la bătălia de la Valea Albă, biserica Mănăstirii Războieni stă mărturie și astăzi, ca un mausoleu izvorât din zbuciumul unei dureroase suferinţe.

Pe urmele Sfântului Chiriac de la Tazlău

Sfântul Chiriac știa despre problema ce amenința în acea vreme pe credincioșii din Ardeal: uniația. Și fiindcă pe atunci cărțile circulau foarte greu, el, care era și sihastru, și copist, transcria cărți religioase și le trimitea celor din Ardeal, prin intermediul ciobanilor care treceau prin aceste ținuturi cu transhumanța. Ei aduceau știri Sfântului Chiriac și duceau și cărțile care se copiau aici, la Tazlău. Se spune că pe mulți i-ar fi întors astfel la dreapta credință.

Icoana mamei - amintirile părintelui Petroniu Tănase despre cea care i-a dat viață

Era gospodină neîntrecută. Ea torcea, ea ţesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăşi, sumane, opinci, precum şi ţoalele şi aşternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până au crescut copiii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, şase fete şi doi băieţi, şi ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de oameni şi cu cinste. Nu cruţa băţul când nu eram în rânduială.

Sărbătoarea Învierii la Mănăstirea Sihăstria Putnei, o invitaţie la fericire

Uitându-te în jur, simţi o unitate a inimilor. Pretutindeni se aude doar salutul pascal „Hristos a înviat!” şi „Adevărat a înviat!”. Oamenii se îndreaptă spre casele lor mai senini şi mai vii. Cerul înlăcrimat al dimineţii ce se apropie începe a se lumina. A înviat Hristos şi se bucură îngerii, a înviat Hristos şi viaţa veşnică stăpâneşte. Aceasta-i ziua înnoirii, aceasta-i ziua mântuirii, o cântă brazii din pustie, şi codrii toţi, şi munţi, şi flori, şi noi, ca oameni muritori, e cântec pe pământ şi-n veşnicie. Să intrăm cu toţii în bucuria Domnului!

Cum se fac prescurile la Mănăstirea Miclăușeni

„Doamne, sfântul Tău Cuvânt / Este, pe acest pământ, / Aluat pe care-l pui / În făina gândului / Să îl faci ca să dospească / Dospitura cea cerească. / Tu, Care toate le poți, / Pentru toate, pentru toți, / Pune-n mine aluat, / Să-l dospesc neîncetat / Și cuvântul Tău cel Sfânt / În covată să-l frământ / Și-n cuptorul cel de foc / Al durerilor să-l coc / Și să fac sfinte prescuri / Pentru cuminecături.”

În Sfântul Munte şi poliţiştii psalmodiază

Încă de la primele cântări, din strana stângă se distingea o voce vioaie. Apropiindu-mă să fac câteva fotografii, am observat cu surprindere că acea voce este a unui poliţist, îmbrăcat chiar în uniformă. Pe parcursul slujbei, aveam să îl aud de mai multe ori cântând singur sau împreună cu părinţii din strană.

Icoana Maicii Domnului - „Izbăvitoarea de secetă” de la Horaița

Din vremea arhimandritului Zenovie Ghidescu, a fost instituită tradiția unei procesiuni cu icoana Maicii Domnului, izbăvitoare de secetă, pornind de la Mănăstirea Horaița până la Mănăstirea Horăicioara. Aceasta are loc în fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, când se prăznuiește Izvorul Tămăduirii.

Cum i-am cunoscut pe monahii de la Sihăstria Tarcăului

Cum aș putea să nu mi-l amintesc pe Părintele Zaharia, care mi-a vorbit, printre altele, despre profunzimile Părintelui Stăniloae și cel care mi-a dăruit, bucuros ca un copil, cel mai copt măr din vârful copacului de lângă biserică? Sau pe Părintele Iordan, îngenuncheat la un metru de altar, cu Psaltirea în braţe, călugărul-poet, plin de dragoste, cel care împărțea mângâieri copiilor din curtea mănăstirii?

Lumina din inima nopţii: Miezonoptica la Pângăraţi

Momentul cel mai frumos al vieţii călugăreşti – şi cel cu adevărat propriu ei – este cel al Miezonopticii. Miezonoptica e bucuria, taina şi centrul orarului călugăresc. E apanajul monahilor, ceasul lor de singurătate şi solemnitate, de veghe pentru lume. Așa spunea Nicolae Steinhardt.

Pagini