Pateric

Sfântul Daniil Sihastrul – ctitor duhovnicesc al mănăstirilor zidite de Ştefan cel Mare
Sfântul Daniil Sihastrul – timp de un deceniu, egumenul Mănăstirii Voroneţ
Sfântul Leontie de la Rădăuţi, făcătorul de minuni
Cuviosul Nicodim Ieromonahul, autorul vestitului Tetraevanghel de la Mănăstirea Humor
Sfântul Ierarh Ghelasie, mare egumen al Mănăstirii Râmeţ

Sfântul Daniil Sihastrul – ctitor duhovnicesc al mănăstirilor zidite de Ştefan cel Mare

Odată, poposind domnul Moldovei în chilia cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest dumnezeiesc lăcaş, însuşi Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un al doilea ctitor.

Sfântul Daniil Sihastrul – timp de un deceniu, egumenul Mănăstirii Voroneţ

Aducându-şi aminte Ştefan cel Mare de făgăduinţa dată lui Dumnezeu şi Sfântului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie, la Mănăstirea Voroneţ, o frumoasă biserică din piatră, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în locul vechii biserici de lemn. La 14 septembrie, în acelaşi an, biserica a fost sfinţită de Mitropolitul Gheorghe, în prezenţa fericiţilor ei ctitori, Ştefan Voievod şi Cuviosul Daniil Sihastrul, şi a zeci de mii de credincioşi, călugări, clerici şi dregători de ţară. În această zi, cu sfat de obşte, Sfântul Daniil, deşi bătrân, a fost numit egumen al Mănăstirii Voroneţ.

Sfântul Leontie de la Rădăuţi, făcătorul de minuni

Călugărindu-se cu numele de Lavrentie, s-a învrednicit mai târziu de darul preoţiei. Apoi, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat o vestită sihăstrie de călugări în codrii Rădăuţilor, ce se chema după numele său „Schitul Laura” (Lavra) sau „Mănăstirea Sfântului Lavrentie”. În obştea sa, Cuviosul Lavrentie a format mulţi ucenici cu viaţă aleasă, printre care se număra şi Sfântul Daniil Sihastrul.

Cuviosul Nicodim Ieromonahul, autorul vestitului Tetraevanghel de la Mănăstirea Humor

În anul 1470, mergând la Putna cu egumenul Ioasaf, a luat poruncă de la Ştefan cel Mare să scrie un Tetraevanghel pentru Mănăstirea Humor, pe care îl termină la 17 iunie 1473. Frumoasele miniaturi, icoane, ornamente şi întreaga caligrafie fac din acest manuscris cel mai preţios Tetraevanghel ce se păstrează astăzi în ţara noastră. Icoana Maicii Domnului şi a celor patru evanghelişti, ca şi portretul lui Ştefan cel Mare, de o mare valoare, nu puteau fi lucrate aşa de frumos decât de mâna binecuvântată a unui călugăr cuvios. Şi acesta a fost Cuviosul Nicodim de la Putna.

Sfântul Ierarh Ghelasie, mare egumen al Mănăstirii Râmeţ

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată au aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamă „Izvorul Cuviosului Ghelasie”. Mulţi săteni iau apă din acest izvor pentru sănătate şi binecuvântare.

Monahul Gudiil Avăcăriţei – viața ca o candelă nestinsă timp de 50 de ani la poarta Mănăstirii Neamţ

Aproape o jumătate de secol a stat de veghe părintele Gudiil în poarta Mănăstirii Neamţ. Seara închidea porţile grele de stejar, ducea închinătorii la arhondaric şi suna clopotul de odihnă. La miezul nopţii suna clopotul de Utrenie şi chema părinţii la rugăciune, iar în zorii zilei, iarăşi deschidea porţile mănăstirii, trăgea clopotul de deşteptare şi mergea la biserică.

Moşul Gheorghe Lazăr – chip de blândeţe şi smerenie

Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau mulţi să-i ceară cuvânt de folos. Unii veneau să se roage pentru ei. Alţii îi cereau milostenie. Iar bătrânul, fiind blând la chip, dulce la grai, înţelept la cuvânt şi smerit la inimă, pe toţi îi mângâia şi îi zidea sufleteşte.

Monahul Paisie Nichitencu – lucrător al smereniei și al rugăciunii inimii

Toţi se foloseau de trăirea lui şi doreau măcar chipul feţei să i-l vadă. Bătrânul însă vorbea foarte puţin. Câte zece ore stătea în bucătărie, curăţa cartofi, tăia legume, făcea focul şi se ruga în taină cu rugăciunea lui Iisus, iar din ochii lui mereu picurau lacrimi. Ca să nu fie observat, purta în sân un prosop alb, cu care îşi ştergea adesea faţa şi nu privea niciodată în ochii cuiva.

Monahul Ioanichie Sturzu – îngrijitorul și rugătorul bolnavilor de reumatism

Fiind un bun cunoscător al plantelor medicinale, părintele Ioanichie le aduna din vreme, le prepara şi aştepta să le folosească. Nu departe de chilia lui avea o casă cu patru încăperi, un fel de bolniţă cu paturi şi căzi pentru baie. Aici primea gratuit oameni din sate, bolnavi de reumatism, pe care îi ţinea până se simţeau mai bine. Mai întâi le cerea să se mărturisească de păcatele lor; apoi îi pomenea la biserică şi la Sfântul Maslu; le pregătea zilnic băi calde din plante, pe care le prepara cu mâinile sale.

Adevărata smerenie niciodată nu există fără osteneală

Dacă trăieşti în păcat, atunci nimeni nu te tulbură, iar când începi să trăieşti bine, dintr-o dată apar necazurile şi ispitele.

Pagini