Pateric

Sfântul Mucenic Nichita Romanul, ars de viu în fața altarului
Sfântul Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş s-a bucurat, încă din timpul vieţii, de aureola sfinţeniei
Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu
Viaţa ascunsă în Hristos a Cuviosului Vitalie Monahul
Sfântul Ioan de la Prislop – sihastrul martir ucis în peștera care i-a fost chilie

Sfântul Mucenic Nichita Romanul, ars de viu în fața altarului

Văzând mai-marii goţilor credinţa şi biruinţa lui asupra păgânilor şi pornindu-se marea persecuţie a lui Athanaric împotriva creştinilor, din anul 372, Fericitul Nichita a fost prins de ostaşi în biserică, pe când slujea, şi ars de viu în faţa sfântului altar, după obiceiul goţilor, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îi îndemna pe creştini să nu jertfească unui idol al goţilor, pe care îl purtau într-o căruţă, prin sate.

Sfântul Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş s-a bucurat, încă din timpul vieţii, de aureola sfinţeniei

În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici, bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni, spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punând mâinile pe capul lor şi rugându-se pentru ei.

Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu

După puţin timp, Sfântul Nifon Patriarhul şi-a luat ucenicul şi au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinereţe, fără a fi cunoscut şi a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri şi să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie şi dragoste, până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obşti în chip minunat.

Viaţa ascunsă în Hristos a Cuviosului Vitalie Monahul

Nimeni nu ştia unde anume se sălăşluieşte, cum se roagă şi la ce măsură duhovnicească a ajuns. Nu-l vedea nimeni, uneori luni de zile. Numai vara lucra la Mănăstirea Caracalu, de unde îşi primea puţina hrană pentru întreţinere. Apoi iar se retrăgea la mult dorita linişte şi, cuprins de bucuria Duhului Sfânt, zicea:  „Slavă Ţie, slavă Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, că m-ai chemat pe mine nevrednicul la viaţa monahală şi m-ai adus aici, în grădina Maicii Tale, să mă pot ruga în linişte pentru toată lumea!”.

Sfântul Ioan de la Prislop – sihastrul martir ucis în peștera care i-a fost chilie

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Mucenicia Sfintei Ketevan, regina Georgiei

În vreme ce cratiţa înroşită i-a acoperit capul sfintei şi i-a atins umerii, arzându-i carnea şi părul, fum gros s-a înălţat din nou. În aceeaşi clipă viteaza muceniţă şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, pentru a primi cununa neveştejită a biruinţei, în veşnica Lui împărăţie. Era ziua de 13 septembrie 1624.

„Livada Părinţilor” ‒ trunchiuri de stejar adăpostesc osemintele sihaștrilor de la Agapia Veche

Trupurile acestor cuvioşi părinţi erau aşezate în sicrie din trunchiuri groase de stejar, cu cruci grele de plumb pe piept şi cu osemintele galbene şi bine mirositoare. Ei s-au nevoit la Agapia Veche, atât în obşte, cât şi în munţii din împrejurimi, până la jumătatea secolului al XVIII-lea, când schimonahii obişnuiau să poarte cruci grele de plumb pe piept şi se îngropau în sicrie scobite în tulpină de stejar.

Avem nevoie de ajutorul și îndrumarea duhovnicului pentru a ne mântui (Mitropolitul Iacob Stamati)

Pentru sporirea duhovnicească a creştinilor, marele păstor al Moldovei cerea îndeosebi participarea regulată la slujbele bisericii, milostenia, respectarea cu stricteţe a posturilor şi mai ales Sfânta Spovedanie. El spunea că nimeni nu poate spori pe calea duhovnicească a mântuirii fără aceste fapte bune.

„Când mergem la biserică, să facem precum ariciul” – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

„Când ieşim de la biserică, să nu ieşim deşerţi; ci să facem cum face ariciul. Că, după ce merge la vie, întâi se satură el de struguri, apoi scutură viţa de cad boabele jos şi se rostogoleşte pe dânsele, de se înfig în ghimpii lui şi duce şi puilor. Aşa să ducem şi noi, fiecare, pe la casele noastre, copiilor şi celor ce n-au mers la biserică, din cuvintele ce am auzit din Sfânta Evanghelie!”.

Cuviosul Ioan Maxenţiu a apărat, prin scris, credinţa ortodoxă

Împreună cu alţi patru călugări sciţi, Petru, Ioan, Leonţiu şi Ioan, Cuviosul Ioan Maxenţiu a scris şi Epistola călugărilor sciţi, adresată episcopilor africani Datin şi Fortunat, în care se susţine formula teologică „theopashită” că „unul din Treime a pătimit cu trupul”.

Pagini