Reflecții

27 martie 1918, Basarabia acasă
Ce caută un bun creștin la teatru sau la operă?
Să iubești și să fii iubit – în căutarea Fericirilor
Pentru ce noi nu am putut să-l izgonim? (Marcu 9, 17-32)
Buna Vestire – frângerea de taină a istoriei

27 martie 1918, Basarabia acasă

Data de 27 martie reprezintă un moment de referință în lupta pentru unitatea poporului român. După o dureroasă înstrăinare prin ocupația țaristă (1812-1918), Moldova de dincolo de Prut s-a unit cu România. Vorbim despre un eveniment istoric de care, cade-se a ne aminti cu recunoștință, dar și cu dorința de a învăța din patriotismul și dragostea de unitate a înaintașilor noștri.

Ce caută un bun creștin la teatru sau la operă?

​Îndeosebi astăzi, când oamenilor le-au devenit familiare imaginile vizuale, o piesă de teatru sau un spectacol de operă cu subiect moralizator pot constitui o modalitate de transmitere a unor adevăruri religios-morale, îndrumându-l și reorientându-l pe omul contemporan către valori perene. Numai așa, respectiva reprezentație poate deveni un veritabil act de cultură.

Să iubești și să fii iubit – în căutarea Fericirilor

Numai din iubirea de Dumnezeu ucenicii au primit să lase totul pentru a-I urma lui Iisus. Doar prin virtutea acestei iubiri au primit ei harul de a deveni liberi faţă de ademenirile lumii, faţă de voinţa de posesie, de putere şi de plăcere pentru bunătăţile veacului acesta. Numai prin recunoaşterea a ceea ce este, a Celui care este Calea, Adevărul şi Viaţa au devenit liberi. Liberi pentru a iubi, a iubi pentru a cunoaşte cu adevărat.

Pentru ce noi nu am putut să-l izgonim? (Marcu 9, 17-32)

Tatăl exclamă, cu un strigăt de durere și nădejde, poate cel mai minunat strigăt de credință auzit de Dumnezeu de pe buze omenești: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 24). E atât uman în strigătul lui, că Dumnezeu se conformează. 

Buna Vestire – frângerea de taină a istoriei

Buna Vestire este frângerea istoriei, transformarea ei în cale către veşnicie, plămădirea ei prin jertfă în cuptoarele Împărăţiei, devenirea ei teologică întru nemurire, dăruirea ei euharistică Celui care a murit şi a înviat pentru om.

Hristos Cel Neîncăput de ceruri Se lasă găzduit nouă luni de pântecele Preacuratei Maria

Putea oare Hristos să evite capitolul zămislirii și al nașterii? Ce L-ar fi împiedicat să vină pe pământ ca bărbat desăvârșit și să-și înceapă activitatea mântuitoare eludând această parte a vieții Sale, „prozaică și neproductivă”? Prezența și creșterea după firea omenească a lui Hristos-Omul în pântecele Sfintei Sale Maici, precum și trecerea prin toate celelalte stadii ale devenirii ca Om arată nu doar smerenia Sa deplină, ci și paradigma oferită tuturor, pentru fiecare clipă a pământeștii existențe.

Urcușul duhovnicesc – dinamica inteligibilă a Învierii sau urcarea înțelegătoare spre Înviere

Alături de Domnul, nimic nu este imposibil! Prin credința în Domnul Iisus Hristos, totul devine posibil. Nici imposibil, nici ușor, doar foarte greu prin fire și firesc prin lucrare. Nu este impresionant faptul că eu cred în Domnul, ci realitatea fabuloasă că El își dorește să fie credibil făpturii mele.

Despre consumul de „apă vie”

Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine... râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7, 37-38)”. Lucrarea harului divin, care curăță păcatele omului prin căință, este apa cea vie. Ea stăvilește seceta sufletului sărac, prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinţei, pentru a întreține apoi virtuţile sfinte ale vieții creștine.

Contribuţia Maicii Domnului la îndumnezeirea omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

După Sfântul Nicolae Cabasila, teolog al secolului al XIV-lea, dacă Preasfânta nu şi-ar fi oferit libertatea, în ascultarea ei, lui Dumnezeu, dacă nu ar fi zis „da” lui Dumnezeu – Dumnezeu nu ar fi fost în măsură să Se întrupeze. Căci Dumnezeu, Care i-a dat omului libertatea, nu ar fi încălcat-o. Nu S-ar fi întrupat, dacă nu ar fi avut un suflet de o asemenea curăţie, întru totul sfânt, neprihănit precum cel al Născătoarei de Dumnezeu, care i-a oferit în deplinătate libertatea, voia ei lui Dumnezeu, spre a o atrage spre ea însăşi şi spre noi.

Viața vieţii: realismul Euharistiei

Cu adevărat, Dumnezeu a creat omul ca pe o fiinţă căreia îi este în permanenţă foame, îi este foame de Dumnezeu, aşadar dorinţa lui este infinită. De aceea, încă de la începutul Bibliei, lumea întreagă este oferită omului ca un ospăţ universal. Dumnezeu, creând, binecuvântează toate lucrurile. Aceasta înseamnă că El Se face prezent şi face din cel mai firav fir de iarbă un loc de comuniune cu omul. Dumnezeu sălăşluieşte în toate şi prin toate îi face curte omului, caută să Se facă cunoscut şi îi spune: „Te iubesc!”.

Pagini