15 ani de la trecerea la cele veşnice a PS Emilian Birdaş
Ieri, 5 aprilie, s-au împlinit 15 ani de la trecerea la Domnul a Preasfinţitului Emilian Birdaş.
Iată şi câteva date biografice ale Preasfinţitului:
Episcopul Emilian Birdaş s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia din judeţul Maramureş, primind la botez numele de Ioan Birdaş. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Rohia în anul 1935, fiind tuns în monahism tot acolo sub numele Emilian şi hirotonit îndată ierodiacon şi ieromonah în anul 1941. La 11 iunie 1973, arhimandritul Emilian Birdaş a fost ales ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul “Răşinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. În anul 1975 a fost reînfiinţată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia, PS Emilian fiind ales la 14 decembrie 1975 ca episcop al noii structuri bisericeşti. A fost instalat ca episcop în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la 25 ianuarie 1976, unde a păstorit până în ianuarie 1990. Ca episcop, în plin comunism ateu, s-a ocupat de organizarea noii Eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici şi pictarea lor, în timp ce în alte eparhii se demolau bisericile.
A restaurat vechea biserică a Mânăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită "Catedrala Munţilor Apuseni". A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult.
La 12 iulie 1994, PS Emilian a fost ales episcop al reînfiinţatei Eparhii a Caransebeşului. La Caransebeş a început construcţia unei catedrale episcopale şi a reluat tipărirea Foii Diecezane şi a Calendarului Românului. Episcopul Emilian Birdaş a trecut la cele veşnice la 5 aprilie 1996, în oraşul Caransebeş.
Veşnică să îi fie pomenirea!
sursa: reintregirea.ro