15% dintre decese sunt cauzate de fumat

Social

15% dintre decese sunt cauzate de fumat

Potrivit datelor centralizate la nivel naţional, 15% dintre decesele înregistrate în ţara noastră sunt cauzate de fumat, în vreme ce mortalitatea prin cancer pulmonar s-a triplat în ultimii 25 de ani.

Tutunul rămâne în continuare una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate. Nu mai puţin de 15% dintre decesele înregistrate în rândul românilor au la bază această cauză. Tocmai de aceea, autorităţile sanitare derulează, de cinci ani, Programul Naţional „Stop Fumat“, care include: consiliere privind renunţarea la fumat, linia telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde) şi accesul la medicamente gratuite. Programul este iniţiat de Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului „Marius Nasta“. În acest an, pentru a atrage atenţia asupra riscurilor de îmbolnăvire cauzate de fumat şi pentru a încuraja renunţarea la dependenţa de fumat, Institutul „Marius Nasta“, coordonator al Programului Naţional „Stop Fumat“, a declarat luna mai - luna renunţării la fumat. Astfel, toţi cei care se înscriu în program în luna mai beneficiază de tratament şi consiliere psihologică gratuite.

Primul pas este accesarea site-ului www.stopfumat.eu sau apelarea Tel Verde Stop Fumat 0800 878 673. „Peste 70.000 de români şi-au dorit din tot sufletul să renunţe la dependenţa de tutun şi s-au înscris în program din 2007 până acum. În medie, mai mult de 50% nu au mai fumat la sfârşitului tratamentului şi consilierii psihologice de specialitate. Prin Programul Naţional «Stop Fumat», ne dorim să întindem o mână celor care îşi doresc cu adevărat să renunţe la tutun. De aceea, am decis să facem din luna mai momentul în care decizia multor români de a renunţa la fumat poate deveni un fapt“, a declarat dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional „Stop Fumat“ şi expert pentru controlul tutunului la OMS.

La nivel mondial, o persoană moare la fiecare 6 secunde din cauza fumatului. Ponderea deceselor atribuite tutunului este mai mare în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor, dar acestea „recuperează“ rapid, mai ales în cazul cancerului pulmonar.

De asemenea, fumatul pasiv al adulţilor cauzează boli grave cardiovasculare şi respiratorii, inclusiv boli coronariene şi cancer pulmonar.

Fumatul mamei în timpul sarcinii poate provoca moartea subită a nou-născutului sau greutate scăzută la naştere, cu repercusiuni pe tot parcursul vieţii.

Conform datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Europa şi Americile se află în fruntea regiunilor cu cea mai mare mortalitate, ca efect al fumatului (16%). În Europa, distribuţia pe sexe este de 25% bărbaţi şi de 7% femei, iar în Americi, de 17% bărbaţi şi de 15% femei.