1.600 de cazuri noi de limfom, în fiecare an

Social

1.600 de cazuri noi de limfom, în fiecare an

Asociaţia Bolnavilor cu Limfom lansează în luna septembrie, declarată Luna Internaţională de Luptă Împotriva Limfomului, campania „Info Limfom“, în scopul informării şi educării publicului despre existenţa, simptomele şi incidenţa cancerului limfatic.

Campania, care se va desfăşura sub sloganul „Pune Limfomul pe net“, cuprinde două etape. În prima parte, care se desfăşoară până pe 15 septembrie (Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Limfomului), tinerii vor fi consiliaţi să caute mai multe informaţii despre limfom pe internet, în acest fel crescând gradul de informare despre cancerul limfatic. În cea de-a doua etapă, care se va desfăşura în perioada 15 septembrie-1 octombrie, cei care manifestă simptome ce pot reprezenta semne specifice de limfom pot avea acces gratuit la analize de laborator şi consultaţii de specialitate.

„Considerăm că este de datoria noastră să aducem în atenţia publicului larg faptul că limfomul înseamnă cancer limfatic“, a afirmat dr. Radu Niculescu, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor cu Limfom, într-o conferinţă susţinută ieri, cu prilejul lansării campaniei.

Boala, care a fost descrisă pentru prima oară de Thomas Hodgkin în anul 1832, are două vârfuri de incidenţă: primul în perioada de vârstă de 15-35 de ani şi al doilea după vârsta de 55 de ani. „Există două tipuri de limfom, non-Hodgkin (LNH) şi Hodgkin (LH), ambele fiind forme de cancer al sistemului limfatic, care însă, dacă sunt descoperite la timp, pot fi transformate în boli cronice, ţinute sub control terapeutic“, a explicat prof. dr. Anca Lupu de la Clinica de Hematologie a Spitalului Colţea. Potrivit datelor statistice, anual, în România apar  aproximativ 1.600 de cazuri noi de limfom. Cunoscut şi ca boala Hodgkin, este de fapt o formă de cancer al sistemului limfatic, o afecţiune cu potenţial de vindecare, ce prezintă caracteristici clinice şi biologice particulare. LH se prezintă sub forma unor tumori solide. Diagnosticul şi tratarea bolii într-un stadiu incipient îmbunătăţesc semnificativ supravieţuirea pacientului, ajungându-se chiar la 90%, dacă tratamentul este aplicat corect, iar diagnosticarea s-a făcut încă din stadiul I de boală. Principalii factori de risc identificaţi de specialişti pentru apariţia limfomului Hodgikin sunt: sexul masculin, vârsta între 15-35 sau peste 55 de ani, istoric familial de limfom Hodgikin, istoric de mononucleoză infecţioasă şi stări de imunodepresie marcantă.