193 de obiective pentru creșterea fondului forestier au fost finanțate de Ministerul Mediului cu 25 de milioane lei
În anul 2013, un număr de 193 de obiective care susțin creșterea fondului forestier, corectarea de torenți și refacerea de drumuri forestiere au fost finanțate cu 25 de milioane lei de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC).
Fondurile alocate acestor proiecte provin de la bugetul de stat și dintr-un credit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Proiectele includ 53 de obiective de reconstrucție ecologică, care au ca scop readucerea în circuitul productiv, prin împădurire, a terenurilor degradate, creșterea suprafeței fondului forestier național prin împădurirea terenurilor care nu pot fi folosite în alte scopuri și creșterea calității ecosistemelor, dar și 83 de obiective de refacere/reabilitare de drumuri forestiere, prin care se urmărește înlăturarea efectelor distructive produse de viiturile torențiale și accesibilizarea fondului forestier național, prin readucerea la starea de funcționalitate a drumurilor forestiere existente afectate de calamități naturale.
Totodată, au fost finanțate și 57 obiective de corectare a torenților, care au ca rol prevenirea efectelor distructive ale viiturilor torențiale, asigurarea protecției localităților, locuitorilor și căilor de comunicație din aval împotriva viiturilor torențiale și transportului de aluviuni și protejarea împotriva colmatării a acumulărilor de apă.