20 de ani de activitate didactică la Şcoala „Ştefan Bârsănescu“
În cadrul Zilelor Şcolii „Şt. Bârsănescu“, elevi, profesori şi părinţi au participat în săptămâna ce tocmai se încheie la diverse activităţi culturale şi educative, menite să marcheze cei 20 de ani de activitate didactică. Prof. univ. dr. Adrian Neculau de la Universitatea „Al. I. Cuza“ a vorbit joi, 8 martie, despre personalitatea lui Ştefan Bârsănescu, în aceeaşi zi având loc şi vernisajul expoziţiei de arte plastice „Omagiu lui Ştefan Bârsănescu“.
La Şcoala „Ştefan Bârsănescu“ din Iaşi a avut loc joi, 8 martie, vernisajul expoziţiei de arte plastice „Omagiu lui Ştefan Bârsănescu“. Manifestarea a avut loc cu prilejul Zilelor Şcolii „Ştefan Bârsănescu“ (5-9 martie 2012), în cadrul Festivalului internaţional „Arte, Remedii/terapii, Tradiţii, Educaţii“, ediţia a II-a, 2012, secţiunea elevi. Expoziţia a fost dedicată prof. Ştefan Bârsănescu şi Şcolii „Ştefan Bârsănescu“ din Iaşi, care aniversează în acest an 20 de ani de activitate. Partenerii evenimentul au fost Uniunea Artiştilor Plastici din România - filiala Iaşi, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“ Iaşi şi Şcoala „Titu Maiorescu“ Iaşi. „Expoziţia face parte dintr-un proiect curajos, care întruneşte activitatea elevilor, cadrelor didactice, artiştilor plastici profesionişti din toată ţara şi din opt ţări ale Europei. Vernisajul expoziţiei, realizat de criticul de artă Valentin Ciucă, a fost precedat de o conferinţă a prof. univ. dr. Adrian Neculau, care a vorbit despre personalitatea lui Ştefan Bârsănescu“, a declarat prof. de educaţie plastică Raluca Gabriela Hreniuc.
În cadrul Zilelor Şcolii „Ştefan Bârsănescu“ Iaşi au fost derulate pe parcursul acestei săptămâni activităţi educative interdisciplinare, programe artistice, concursuri, ateliere de creaţie, expoziţii şi spectacole de teatru. „În activităţile diverse din cadrul Zilelor Şcolii am încercat să implicăm mai mulţi copii ai şcolii noastre şi să realizăm o deschidere spre comunitate. Ne-am dorit ca elevii noştri să conştientizeze mai bine care sunt valorile pe care le promovează şcoala, aflate în strânsă legătură cu pedagogia profesorului Ştefan Bârsănescu“, a declarat prof. Ariadna Istrimschi, directorul Şcolii „Ştefan Bârsănescu“ din Iaşi.
Tot în această săptămână a avut loc şi expoziţia „Flori de martie“, desfăşurată în cadrul proiectului filantropic „Bunici şi nepoţi“, coordonat de profesorul de Religie Marilena Sofronea. Banii obţinuţi în urma vânzării obiectelor confecţionate de copii vor fi donaţi Asociaţiei „Sfântul Damian“ Iaşi, în vederea achiziţionării de bunuri necesare vârstnicilor aflaţi în dificultate.
Ştefan Bârsănescu a oferit prima sinteză a istoriei pedagogiei româneşti
Reprezentant de seamă al pedagogiei româneşti, Ştefan Bârsănescu (1895-1984) a fost membru corespondent al Academiei Române, membru al Asociaţiilor Savanţilor Celebri din Chicago (SUA). Lucrările ştiinţifice ale lui Ştefan Bârsănescu acoperă tematici fundamentale în ştiinţele educaţiei - pedagogie generală, istoria pedagogiei, pedagogia culturii, epistemologie pedagogică, prin lucrarea din 1941 oferind prima sinteză a istoriei pedagogiei româneşti. Din perspectiva pedagogiei culturii, promovată intens de Ştefan Bârsănescu, scopul educaţiei este personalitatea culturală, caracterizată de stăpânirea unui cerc larg de cunoştinţe, de capacitatea omului de a se devota binelui, adevărului, frumosului şi de a crea valori culturale.