200 de copii în Tabăra "Aripi de înger"

Arhiepiscopia Iaşilor

200 de copii în Tabăra "Aripi de înger"

Centrul de servicii sociale "Samariteanul milostiv" al parohiei Săvineşti 2, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, a găzduit în perioada 17-26 august 2013, Tabăra de creaţie "Aripi de înger", ediţia a VIII-a. În primele zile, la activităţi s-au alăturat 36 de tineri din Germania, China și Hong Kong. Tabăra se va încheia luni prin festivitatea de premiere la care vor participa, pe lângă cei implicaţi, reprezentanţii instituţiilor partenere.

Parohia Săvineşti 2 din Protopopiatul Roznov a găzduit timp de zece zile o tabără de creaţie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Partenerii taberei au fost: filiala Săvineşti a Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Primăria Săvineşti, Consiliul Local Săvineşti, Direcția Județeană pentru sport și tineret Neamț, revista Jurnal Spiritual, precum şi numeroşi credincioşi, care au sprijinit financiar activitatea taberei. Masa de prânz gratuită a fost oferită la Centrul social "Popasul iubirii milostive" al parohiei Săvinești. "Primul obiectiv al taberei a fost acela de a socializa. Ne-am dorit să scoatem tinerii din casă, de la computer, să se împrietenească unii cu alții şi să socializeze. Tinerii trebuie să descopere frumusețea prieteniei pe care, mai târziu, o pot cultiva în viața lor. Cel de-al doilea scop al taberei este acela de a învăța din armonia culorilor, din fumusețea cromatica înconjurătoare. Al treile scop al taberei este cel catehetic", a spus pr. paroh Petru Munteanu.

"Considerăm că activitatea noastră face parte din lucrarea lui Dumnezeu"

Tabăra de creaţie "Aripi de înger", ediţia a VIII-a, de la Săvineşti a adunat anul acesta tineri din din cadrul Young Menâs Christian Association (YMCA) din Nürnberg. Ei au derulat activităţi recreative pentru cei 200 de copii din tabără. "Observăm cu bucurie că, pe an ce trece, vin din ce în ce mai mulți copii, numărul ridicat de participanți arătând că este o tabără frumoasă. Simțim că nu există diferențe între copii. Ei vin cu multă bucurie, mai ales că se bucură de un program minunat. Am rămas profund impresionat de felul în care aceștia încearcă să se concentreze pentru a picta cât mai atent și cât mai frumos. M-a impresionat faptul că, deși nu cunosc limba celorlalți, germana, chineza sau româna, tinerii au intrat într-un dialog care trece dincolo de limbaj și care ține mai mult de starea vieții și a iubirii. Știm că această experiență pe care au avut-o în tabără va fi mărturisită cu trecerea timpului, împartășind-o și altora", a mărturisit Michael Götz, secretarul Young Menâs Christian Association (YMCA) din Nürnberg - Germania. "România este unul din locurile în care ne-am dorit să ajungem. Considerăm că activitatea noastră face parte din lucrarea lui Dumnezeu. Ne simțim foarte apropiați de acești copii pentru ca nu suntem cu nimic diferiți față de ei. Ne folosim inima și zâmbetul ca să ne apropiem de ei. Chiar dacă suntem din țări diferite, aparținem aceleiași lumi și totul este posibil dacă acționezi din inimă", a declarat Candice Wong din cadrul Young Menâs Christian Association (YMCA) din Nürnberg. Prof. de istorie Eugenia Ciutac de la Liceul Teoretic Măgdăceşti, Raionul Criuleni - Republica Moldova a venit împreună cu un grup de copii la Tabăra "Aripi de îngeri" de la Săvineşti. Tabăra reprezintă pentru cei de dincolo de Prut un prilej de a cunoaşte mai bine locurile frumoase din patria mamă. "Am ajuns la Săvineşti cu un grup de copii din familii cu venituri financiare mici şi vulnerabile din punct de vedere social. Părintele Petru Munteanu a avut grijă de noi, sprijinind pe toţi copiii veniţi din Republica Moldova în tabără. Ne-am dorit ca ei să aibă posibilitatea de a vedea lumea și sa cunoasca de unde vin și cine sunt", a mărturisit prof. de istorie Eugenia Ciutac.

Şcoala din Săvineşti, redată comunităţii

Tabăra "Aripi de înger" de la Săvineşti are loc în acest an, pentru prima dată, la Centrul de servicii sociale "Samariteanul milostiv", unde a funcţionat Şcoala Generală. "Mă leagă foarte multe amintiri de această școală. Aici, în anul 1947, îmi începeam studiile ca elev în clasa I. Din câte știu de la părinții mei, această școală a fost construită în 1930, una din contribuțiile mari pentru înfiintarea acesteia aparținând bunicului meu, Sandu Gheorghe Pintilie, care era tâmplarul și dulgherul comunei. După toți acești ani, am avut bucuria să pășesc din nou pragul acestei școli, de această dată pentru a-mi aduce nepoțelul la tabără", a amintit Florin Sandu. Centrul de servicii sociale "Samariteanul milostiv" va avea o grădiniță cu orar prelungit, având susținerea Asociaţiei «Ursula Honeck». Totodată, în parteneriat cu Primăria Săvineşti se va înfiinţa un cămin de bătrâni. Copiii care au participat la tabăra de la Săvineşti ne-au mărturisit că s-au simţit bine în timpul tuturor activităţilor pe care le-au organizat. "La această tabără mi-am facut noi cunoștințe, cunosc oameni din alte țări și perfecționez limba. Cel mai bine m-am înțeles cu tinerii din Germania, pentru că sunt foarte deschiși și amabili", a spus Lupașcu Lăcrămioara din Basarabia. "Am încercat să pictez chipul Mântuitorului Hristos, dar şi al unor sfinţi. Am avut parte de zile minunate în care m-am jucat, am făcut drumeţii, s.a.", a declarat Mihai Stan.