31 august ar putea fi declarată Ziua Limbii Române
Potrivit unui proiect de lege depus la Senat, 31 august ar putea fi declarată oficial Ziua Limbii Române. Iniţiatorii proiectului susţin în argumentare că, începând din anul 1990, limba română este sărbătorită în fiecare an la 31 august în Republica Moldova, iar din 2006, în aceeaşi zi este organizat la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, "Concertul Limbii Române". Proiectul de lege prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei limbii române. De asemenea, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru arborarea drapelului României.