350 de creștini nigerieni au fost uciși în primele două luni ale anului 2020

Religia în lume

350 de creștini nigerieni au fost uciși în primele două luni ale anului 2020

Peste 350 de creștini nigerieni au fost uciși în toată țara de la începutul anului 2020, conform unui raport Intersociety, o organizație nigeriană a societății civile cu sediul în Anambra.

Organizația condusă de criminologul creștin Emeka Umeagbalasi a monitorizat actele de violență împotriva creștinilor din Nigeria încă din anul 2010, ajutat de o echipă de criminologi, avocați și jurnaliști. Nigeria a fost afectată în ultimul deceniu, mai ales din cauza creșterii numărului organizațiilor extremiste din nord-est, cum ar fi Boko Haram și a facțiunii sale, The Islamic State in West Africa Province (ISWAP), conform christianpost.com.

Dintre cei 350 de creștini uciși, răspunzători pentru uciderea a 250 sunt ciobanii nomazi fulani, care sunt predominant musulmani, iar restul de 100 au fost revendicate de către Boko Haram.

Nigeria se află pe locul 12 în Indexul Mondial al Persecuţiei, publicat la începutul acestui an de către Organizația „Open Doors”, o rețea mondială de ONG-uri creștine non-profit. „Open Doors” a monitorizat persecuția creștină la nivel mondial începând cu anul 1992. În acest an, clasamentul primelor 10 țări în care creștinii sunt persecutați nu este foarte diferit de cel realizat în anii precedenți. Astfel, după Coreea de Nord urmează Afganistan (nr. 2), urmat de Somalia (nr. 3), Libia (nr. 4), Pakistan (nr. 5), Eritrea (nr. 6), Sudan (nr. 7), Yemen (nr. 8), Iran (nr. 9) și India (nr. 10).

Citește despre: