360 de ani de la sfinţirea bisericii din Bozienii de Sus
Biserica "Înălţarea Domnului" din parohia Bozienii de Sus-Rugionoasa, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a împlinit azi 360 de ani de existenţă.
Localitatea Bozienii de Sus se află pe drumul ce leagă Romanul de Piatra Neamţ. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1634-1653 de domnitorul Moldovei Vasile Lupu, după cum se menţionează în pisania de deasupra uşii de la intrarea în biserică. În mijlocul bisericii, sub lespezile de piatră, care ţin loc de pardoseală, există o boltă zidită din piatră care merge până sub altar. Între anii 1950-1956 au fost întreprinse cercetări de către Muzeul de Istorie din Roman. Atunci s-au descoperit trepte din piatră şi o uşă mare din fier încuiată cu lacăt. "În prezent sunt necesare lucrări la acoperiş şi la restaurarea catapeteasmei. Nădăjduim ca prin aceste lucrări lăcaşul de închinăciune să dăinuie pentru ca generaţiile viitoare să admirea acest edfificiu moştenit de la străbunii noştri", a spus pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman.