650 de tineri, timp de trei zile în tabără la Nemţişor

Arhiepiscopia Iaşilor

650 de tineri, timp de trei zile în tabără la Nemţişor

Arhiepiscopia Iaşilor va organiza, în perioada 26-29 iulie, la Nemţişor, Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În fiecare zi se va sluji Sfânta Liturghie, care va fi urmată de sesiuni de lucru pe grupe. Programul va cuprinde pelerinaje, activităţi sportive şi conferinţe. Tabăra se va încheia duminică, 29 iulie, după concluziile întâlnirii în plen.

În perioada 26-29 iulie 2012, la Nemţişor, aflat în vecinătatea Mănăstirii Neamţ şi a Schitului Icoana Nouă, va avea loc Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi va reuni tineri din Moldova, Dobrogea, Basarabia, Ucraina sau Franţa. Tema celei de-a treia ediţii a adunării este „Cui şi cum dăruim dragostea noastră? Iubirea - şansă, binecuvântare şi limite“.

Mâine seară, de la ora 19:30, regizorul Dan Puric va susţine conferinţa „Despre iubirea creştină“, iar la final va răspunde întrebărilor pe care tinerii le vor adresa.

Vineri, 27 iulie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Române Ortodoxe a Italiei, iar sâmbătă, 28 iulie, în mijlocul tinerilor va sluji Înalt Preasfinţitul Teofan. De asemenea, duminică, 29 iulie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Răspunsurile la strană vor fi oferite de participanţii la tabără. Ei vor avea posibilitatea să se spovedească pentru a primi Sfânta Împărtăşanie.

În tabăra de la Nemţişor vor veni 650 de tineri care vor avea în program, pe lângă sesiunile de lucru, activităţi sportive şi pelerinaje la aşezările monahale din apropierea Mănăstirii Neamţ.

Fiecare grupă de tineri va purta numele unui sfânt din calendarul Bisericii Ortodoxe. „Vom avea şase sesiuni de lucru de câte o oră şi jumătate, pe parcursul cărora tinerii grupaţi în echipe de câte 20 vor aprofunda tema acestei ediţii. Participanţii vor discuta împreună şi vor încerca să obţină câteva concluzii şi să obţină răspunsuri la frământările caracteristice vârstei lor. Ne dorim ca ei să plece către casele lor cu un sistem de valori creştine pe care să-l transmită şi celor din jur. În organizarea taberei s-au implicat în mod deosebit Gabriela Pipirig, pr. Cristian Ştefan de la parohia Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani, pr. Marian Filip, pr. Gheorghe Marian Filip, coordonatorul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român - filiala Tg. Neamţ, şi voluntari de la Asociaţia Tineretul Ortodox Român şi de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi“, a spus protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.