651 de prizonieri eliberaţi de guvernul Birmaniei

Religia în lume

651 de prizonieri eliberaţi de guvernul Birmaniei

Eliberarea a 651 de prizonieri de către guvernul Birmaniei a fost salutată în întreaga lume ca un semn de bunăvoinţă al oficialilor faţă de credinţa creştină.

Prizonierii sunt dizidenţi politici implicaţi în mişcările de protest din 1988 şi călugări care au luat parte la demonstraţiile din 2007 împotriva regimului militar al ţării. Printre cei eliberaţi, se află şi Mion Ko Naing, un lider proeminent al mişcării din 1988, care a petrecut mai mult de 20 de ani în închisoare.

Anunţul eliberării lor a fost făcut la Televiziunea de Stat a Birmaniei şi vine la o zi de la armistiţiul istoric dintre guvernanţi şi minoritatea rebelă Karen, care a pus punct unei perioade de 6 ani de război civil.

Există speculaţii că eliberarea prizonierilor a fost făcută pentru a determina Uniunea Europeană să ridice sancţiunile dure la adresa economiei ţării.

Benedict Rogers, lider de echipă al organizaţiei “Christian Solidarity Worldwide”, a chemat guvernul birmanez să elibereze pe toţi prizonierii politici şi să permită tuturor să participe la procesul politic.  El a chemat şi la sfârşitul tuturor violărilor drepturilor omului în ţară, printre care se află munca forţată, persecuţia religioasă şi folosirea minelor anti-personal.

“Birmania trebuie să facă un pas mai aproape spre schimbarea pe care dorim să o vedem, dar mai este mult de făcut şi îl încurajăm pe Preşedintele Thein Sein să continue pe această cale spre a stabili pacea adevărată şi libertatea în ţară” a spus Rogers.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christiantoday.com