67% dintre elevii ieşeni - „utilizatori experimentaţi ai limbii române“

Educaţie

67% dintre elevii ieşeni - „utilizatori experimentaţi ai limbii române“

    • 67% dintre elevii ieşeni - „utilizatori experimentaţi ai limbii române“
      67% dintre elevii ieşeni - „utilizatori experimentaţi ai limbii române“

      67% dintre elevii ieşeni - „utilizatori experimentaţi ai limbii române“

Absolvenţii de liceu din judeţul Iaşi se înscriu în media naţională (peste 60%) în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la proba orală de limba şi literatura română. Astfel, 67% dintre candidaţi au obţinut calificativul de „utilizator experimentat al limbii române“, în creştere faţă de anii anteriori, potrivit inspectorului de specialitate, prof. Mihaela Apetroae.

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat, respectiv la proba de evaluare orală a competenţelor lingvistice, sunt, cel puţin la nivelul judeţului  Iaşi, catalogate ca fiind „îmbucurătoare“ comparativ cu cele înregistrate în anii anteriori. Astfel, după o analiză a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi, numărul elevilor care au obţinut cel mai bun calificativ (67% dintre candidaţi), acela de utilizator experimentat al limbii române, a crescut faţă de anii precedenţi, în timp ce numărul elevilor care au obţinut statutul de utilizator mediu al limbii române rămâne constant (8%).

„Rezultatele obţinute de candidaţi demonstrează pe de o parte interesul manifestat pentru acest examen, iar pe de altă parte modul serios în care s-au pregătit la clasă. Au existat toate premisele pentru ca elevii să obţină rezultate foarte bune: structura subiectelor a fost cunoscută din sesiunile anterioare, programa nu a suferit modificări, iar grila de evaluare a reprezentat un reper pentru pregătirea din timpul orelor de specialitate“, a declarat prof. Mihaela Apetroae, inspector de specialitate.

În ceea ce priveşte numărul elevilor absenţi, acesta a rămas constant comparativ cu sesiunea 2011.

La nivel naţional, peste 60% dintre candidaţii la proba orală la limba română, adică 96.973, au obţinut certificat de utilizator experimentat, 40.157, respectiv 25,15% sunt utilizatori avansaţi, iar 19.021, reprezentând 11,91% dintre cei care au susţinut proba, sunt de nivel mediu. La prima probă a examenului de bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română (proba A), susţinută în perioada 11-13 iunie, au participat 159.641 de elevi, 19 dintre aceştia (0,01%) fiind eliminaţi din examen pentru tentative de fraudă, iar 3.471 (2,17%) au absentat, potrivit datelor transmise Ministerului Educaţiei de către inspectoratele şcolare judeţene.

Între 18-22 iunie va avea loc evaluarea competenţelor digitale

La Iaşi, examenul de bacalaureat continuă în perioada 18-22 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor digitale, proba D, care va fi susţinută de un număr de 4.870 candidaţi în 47 de centre de examen.

Probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat încep în 2 iulie cu testarea la limba şi literatura română. Candidaţi vor susţine apoi, în 3 iulie, proba scrisă de limba şi literatura maternă, în 4 iulie proba obligatorie a profilului şi în 6 iulie proba la alegere a profilului şi specializării.

În 8 iulie, vor fi afişate rezultatele, iar în 9 iulie, între orele 8:00 şi 12:00, vor fi depuse contestaţiile.

În perioada 10-12 iulie, va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar în 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.