74,66% dintre absolvenţii de gimnaziu au luat peste 5 la probele scrise

Educaţie

74,66% dintre absolvenţii de gimnaziu au luat peste 5 la probele scrise

În judeţul Iaşi, procentul de promovabilitate la evaluarea naţională este de 74,66% înainte de contestaţii, absolvenţii de gimnaziu fiind mai bine pregătiţi la Limba şi literatura română (85,88% din candidaţi au luate note peste 5) decât la Matematică (65,91%). În perioada următoare, elevii trebuie să completeze fişele de opţiuni, urmând ca pe 12 iulie să aibă loc repartizarea computerizată pentru prima etapă a admiterii în licee.

Absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Iaşi au înregistrat un procent de promovabilitate de 74,66% la probele scrise de la evaluarea naţională. Astfel, elevii s-au dovedit a fi mult mai bine pregătiţi la Limba şi literatura română, unde 85,88% dintre aceştia au obţinut note peste 5. La matematică, doar 65,91% dintre candidaţi au obţinut note de trecere, înainte de rezolvarea contestaţiilor. Potrivit reprezentanţilor IŞJ Iaşi, astăzi vor fi afişate rezultatele finale pentru cei 11.700 de elevi care au susţinut testarea naţională.

Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, a declarat, vineri, că în judeţul Iaşi s-au înregistrat 128 de note de 10 la Limba română şi 283 de note de 10 la Matematică. De asemenea, 1.357 de note la Limba şi literatura română au fost sub 5, iar la Matematică 3.274.


Media generală la evaluarea naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la probele scrise sunt inferioare notei 5 (cinci), conform metodologiei aprobate de MECTS. De asemenea, media de admitere în liceu va fi calculată ca fiind media aritmetică între media generală la evaluarea naţională (chiar dacă este sub 5) şi media generală de absolvire a claselor de gimnaziu.

Completarea fişelor de opţiuni se va face cel mai târziu pe 5 iulie, în prezenţa părinţilor, diriginţilor şi a reprezentanţilor consiliilor de administraţie ale şcolilor. Elevii şi părinţii sunt îndemnaţi să completeze cu maximă atenţie fişele şi să scrie suficient de multe opţiuni astfel încât elevilor să le fie asigurat un loc în liceu încă din prima etapă a repartizării computerizate. Repartizarea computerizată a elevilor care participă la prima etapă de admitere se va face pe 12 iulie.