9 Biserici creştine închise datorită presiunii islamiste în Indonezia
Autorităţile din Banda Aceh, capitala Teritoriului Special Aceh au ordonat închiderea a 9 Biserici creştine şi 6 case de rugăciune budiste datorită lipsei permiselor de adunare.
Conform creştinilor din Indonezia, acest lucru este de fapt o persecuţie mascată împtriva acestor grupări religioase.
Primarul Hajjah Illiza Sa'aduddin Djamal a spus că aceste clădiri sunt ilegale şi a adăugată că Sharia (legea musulmană) este respectată în regiunea Aceh. Pentru ca creştinii să se adune şi să se roage, este nevoie de o mulţime de acte şi de premise speciale, care formează o barieră birocratică aproape cu neputinţă de trecut. Această barieră se datorează presiunii islamice permanente cu care se confruntă autorităţile din Aceh.
Extremiştii musulmani locali au salutat decizia. Yusuf Al-Qardhawy, preşedintele Frontului de Apărare Islamică (FPI) a chemat ca toate regiunile indoneziene să urmeze acesteia, să instaureze legea musulmană şi să oprească orice activitate religioasă de alt fel.
Provincia Aceh este cea mai vestică din Arhipelagul Indonezia, şi este guvernată sub principiile legii islamice Sharia. Respectarea acestei legi este asigurată de „Poliţia de moralitate”, o forţă specială care pedepseşte orice violare a regulilor de comportament, vestimentaţie sau limbaj.