Absorbţia fondurilor europene, în continuare o problemă

Social

Absorbţia fondurilor europene, în continuare o problemă

România continuă să fie pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est în privinţa accesării fondurilor europene, cu o rată de absorbţie (plăţi efective) de 7% în perioada 2007-2010, cele mai slabe performanţe fiind consemnate la capitolele transporturi şi mediu, care beneficiază de cele mai mari sume. Un studiu al companiei de audit şi consultanţă KPMG arată că România a obţinut, până la sfârşitul anului trecut, plăţi efective de numai 1,5 miliarde de euro (7%), din bugetul total de 23,3 miliarde de euro disponibil în perioada 2007-2013 prin şapte programe operaţionale.

La nivel regional, în cele zece ţări care au aderat la UE după 2004, rata plăţilor efective este de 17%. Letonia are cele mai bune performanţe, cu un procentaj de 30%, urmată de Lituania (30%), Slovenia (27%), Cehia (26%), Estonia (21%), Slovacia (17%), Ungaria şi Polonia (16% fiecare), Bulgaria (10%) şi România (7%). România a reuşit să depăşească Bulgaria în clasamentul contractelor, după ce a obţinut, în perioada 2007-2010, promisiuni pentru 10,4 miliarde de euro din fondurile disponibile, adică un procentaj de 45%, faţă de 37% pentru vecinii de la sud de Dunăre.