„Această catedrală este o emblemă a oraşului Fălticeni“
Parohia „Învierea Domnului“ din Fălticeni şi-a serbat în urmă cu două zile hramul. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, în paraclisul parohiei. Lucrările de construcţie la catedrala din Fălticeni au început după 1990, şapte ani mai târziu fiind preluate de pr. paroh Ioan V. Argatu.
Cea mai mare biserică din municipiul Fălticeni a îmbrăcat straie de sărbătoare în a doua zi de Paşti, când şi-a serbat hramul. Programul liturgic a început cu slujba Utreniei şi a continuat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni. La final, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat că „fapta milosteniei este cea care deschide inima către cel de lângă noi“. În acelaşi timp, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a accentuat faptul că în biserică, prin Taina Spovedaniei, se curăţesc simţirile trupului şi ale sufletului, explicând importanţa existenţei unui sfânt lăcaş în mijlocul unei comunităţi. „Avem nevoie de biserică, ca să Îl simţim şi să Îl cunoaştem pe Dumnezeu în chip tainic. O biserică, chiar şi atunci când nu este pictată, are măreţia ei. Atunci când se ridică un sfânt lăcaş sunt întâmpinate greutăţi. De aceea, credincioşii şi instituţiile statului aduc o jertfă la construcţia şi pictarea unui lăcaş de închinăciune. Această jertfă este pe măsura dragostei faţă de casa lui Dumnezeu. Dumnevoastră, credincioşii acestei parohii, care ridicaţi această catedrală, aţi terminat de zidit construcţia, însă trebuie continuate lucrările la acoperiş. Această catedrală este o emblemă a oraşului Fălticeni, în ceea ce priveşte frumuseţea construcţiei, dar mai ales ca dăruire creştinească“, a spus Înalt Preasfinţitul Pimen. Părintele paroh Ioan V. Argatu a mulţumit Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor pentru dragostea de a fi în mijlocul credincioşilor parohiei „Învierea Domnului“ din Fălticeni. „Suntem încurajaţi de prezenţa Înalt Preasfinţiei Voastre, mai ales că după Sfintele Paşti începem lucrările la catedrala noastră. Nădăjduim ca Dumnezeu să ne ajute să ridicăm acoperişul sfântului lăcaş. În prezent, doar turnurile sunt acoperite, pentru restul acoperişului fiind necesare fonduri importante ca să putem cumpăra tabla de cupru“, a explicat pr. paroh Ioan V. Argatu. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie ale Catedralei „Învierea Domnului“ din Fălticeni pot face donaţii în următoarele conturi deschise la BCR, filiala Fălticeni: RO93 RNB 0237 0228 2550 0001 (în lei), RO66 RNCB 0237 0228 2550 0002 (în euro). Mai multe detalii despre stadiul lucrărilor la acest edificiu pot fi găsite şi pe siteul www.catedralafalticeni.ro.