Activitate recreativă pentru copiii Complexului de Servicii Comunitare Bucium

Arhiepiscopia Iaşilor

Activitate recreativă pentru copiii Complexului de Servicii Comunitare Bucium

Copiii ocrotiţi în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium Iaşi şi copiii din Poieni au participat sâmbătă, 14 iulie, la o activitate recreativă comună la Stâna Poieni, aflată în parohia Poieni, Protopopiatul Iaşi 3.

Copiii ocrotiţi în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium Iaşi şi copiii din Poieni au participat sâmbătă, 14 iulie, la o activitate recreativă comună la Stâna Poieni, aflată în parohia Poieni, Protopopiatul Iaşi 3. Astfel, copiii au lucrat într-un atelier de pictură şi într-un cerc de muzică, sub coordonarea enoriaşilor parohiei Poieni. „Prin această activitate ne-am dorit ca micuţii din Complexul de Servicii Comunitare Bucium să se bucure alături de copiii din parohia noastră. De asemenea, ne-am dorit ca micii noştri enoriaşi să aprecieze că e o mare binecuvântare să trăiască într-o familie“, a spus pr. paroh Cristinel-Gheorghiţă Severin.

Activitatea face parte din proiectul „Scrisoarea prieteniei - cerc de corespondenţă clasică“ iniţiat de membrii comunităţii satului Poieni, comuna Schitu Duca, sub îndrumarea prof. Ana Maria Axinte. Proiectul a început în luna iunie a acestui an, cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, având ca scop realizarea unor activităţi în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium. (C.C.)