Activităţi catehetice în parohia Mărgineni
Astăzi, 3 aprilie 2013, parohia Mărgineni 2, Protopopiatul Piatra Neamţ, a organizat o activitate de parteneriat educaţional între preoţii din localitate şi elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Mărgineni, intitulată „Şcoala în tinda Bisericii“.
Astăzi, 3 aprilie 2013, parohia Mărgineni 2, Protopopiatul Piatra Neamţ, a organizat o activitate de parteneriat educaţional între preoţii din localitate şi elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Mărgineni, intitulată „Şcoala în tinda Bisericii“. „După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu în cadrul căreia s-au citit rugăciuni de binecuvântare a elevilor, părintele paroh Dan Mihai Voicu a vorbit despre relaţia dintre ora de religie şi cateheza ca acţiune parohială“, a relatat pr. Ştefan Zaharia, care a menţionat că în perioada următoare parohia Conţeşti va fi implicată în câteva activităţi educaţionale, filantropice şi misionare al căror scop este pregătirea beneficiarilor pentru Învierea Domnului.