Activităţi catehetice în parohia Unceşti, Protopopiatul Fălticeni
În parohia Unceşti, Protopopiatul Fălticeni, sunt organizate pe toată perioada anului activităţi în care se implică tinerii şi copiii. În vara acestui an, trei dintre micii enoriaşi care participă la sfintele slujbe au mers în tabără la Durău în cadrul proiectului „Alege şcoala!“.
Tinerii din parohia Unceşti, Protopopiatul Fălticeni, sunt implicaţi în proiectele de catehizare de sporire dohovnicească. Anul acesta s-au parcurs lecţiile din cadrul proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ şi din cadrul proiectului „Alege şcoala!“. În timpul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trei copii din parohie au beneficiat de o tabără de creaţie la Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ. „La întoarcere, micii enoriaşi din parohia noastră şi-au exprimat bucuria pentru faptul că au participat în tabără. Mare parte a tinerilor din sat participă permanent la Sfânta Liturghie, unde sunt implicaţi la cântările şi citirile de la strană, rostind toţi, împreună, Crezul, cântând «Cuvine-se cu adevărat», «Tatăl nostru» şi cântări tradiţional-creştine la Chinonic. La evenimentele importante din viaţa parohiei, un inimos grup de copii, intitulat „«Balada», coordonat de înv. Maria Tanasă, care include şi fii ai satului Unceşti, oferă răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie“, a spus pr. paroh Florin Grigorescu. Dragostea faţă de biserică a copiilor şi tinerilor este răsplătită mereu atât cu lucruri religioase (cărţi, iconiţe, reviste), cât şi financiar. Copiii sunt recompensaţi şi motivaţi atât de pr. paroh Florin Grigorescu, cât mai ales de către domnul Constantin Mandiuc, care a oferit anul acesta copiilor din Unceşti un pelerinaj gratuit la mănăstirile din Bucovina. La praznicul Învierii Domnului din acest an, parohia Unceşti şi şcoala din localitate au desfăşurat proiectul de parteneriat educaţional-religios intitulat „Ziua Învierii - popoare să ne luminăm!“. În acest proiect au mai fost implicate autorităţile locale, comunitatea locală şi sponsori. „S-au prezentat două spectacole. Primul a avut loc în biserica parohială, în a doua zi de Paşti. Atunci, copiii pregătiţi de înv. Gheorghiţă Ghiniţă au devenit vestitorii Învierii Domnului Hristos. Bucuria Învierii a fost astfel trăită la superlativ de comunitatea parohială de aici şi de invitaţii săi. Toate aceste lucrări pastorale s-au realizat cu sprijinul poporului dreptmăritor, dar mai cu seamă prin osteneala epitropului Ioan Vatavu, a paracliserului Vizitiu Lazăr, a cantorului Costică Munteanu şi a tuturor consilierilor sfintei biserici parohiale“, a adăugat pr. paroh Florin Grigorescu.