Activităţi filantropice şi catehetice de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli
Zeci de biserici parohiale şi mănăstiri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îşi serbează astăzi hramul. IPS Teofan va sluji la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, iar IPS Pimen va resfinţi Biserica „Sfinţii Arhangheli“ - Bănceşti, Protopopiatul Rădăuţi. PS Corneliu va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ, iar PS Ioachim Băcăuanul va sluji la Mănăstirea Runc din judeţul Bacău.
Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ îmbracă astăzi straie de sărbătoare. Slujba Privegherii a fost oficiată aseară de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Programul liturgic va continua astăzi cu Ceasurile şi Sfânta Liturghie, care va fi săvârşită de PS Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. IPS Părinte Mitropolit Teofan va sluji astăzi la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, care îşi serbează hramul. Parohia „Sfântul Iulian din Tars“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, îşi serbează astăzi al doilea hram. În această dimineaţă, de la ora 8:00, se vor oficia Utrenia, Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. La final vor fi împărţite pachete cu alimente şi dulciuri celor care vor participa la slujba hramului. După cum ne-a relatat pr. Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram al bisericii, mâine, de la ora 18:00, va fi organizată o seară duhovnicească de cateheză, meditaţie şi rugăciune pentru tineri. „Vom vorbi despre cum trebuie să ne comportăm în biserică, cum trebuie să ne pregătim pentru a veni la biserică, ce trebuie să facem când ajungem la biserică. Astfel de întâlniri au loc în fiecare miercuri în biserica noastră, temele de discuţii fiind alese de invitaţii noştri şi de tineri“, a declarat pr. paroh Florin Chirilă.
Daruri pentru nevoiaşi în Protopopiatul Paşcani
Credincioşii din Paşcani sunt aşteptaţi astăzi la hramul Bisericii „Sfinţii Arhangheli“, aflată pe strada Aleea Parcului numărul 5. După cum ne-a relatat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, în fiecare comună din Protopopiatul Paşcani există câte o biserică închinată Sfinţilor Arhangheli. „Hramurile bisericilor constituie o bucurie pentru credincioşii care se adună pentru a se ruga atât pentru ei, cât şi pentru cei adormiţi. În aceste vremuri în care oamenii sunt încercaţi de mai multe necazuri, de mai multe suferinţe, hramul bisericii vine ca o lumânare aprinsă care le luminează calea vieţii. Hramurile celor 21 de biserici din protopopiatul nostru se pregătesc în primul rând din punct de vedere liturgic. Preoţii şi credincioşii din parohiile aflate în sărbătoare îi au în vedere în această zi pe cei nevoiaşi, pe cei care nu pot ajunge la biserică. Astfel sunt oferite daruri şi pachete cu alimente“, a amintit pr. protopop Pavel Postolachi. Un eveniment deosebit va avea loc astăzi în parohia Bănceşti, Protopopiatul Rădăuţi. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a acestei parohii va fi resfinţită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1931 prin contribuţia enoriaşilor din Bănceşti. „Cu sprijinul celor 37 de familii s-au realizat lucrări de subzidire, s-a ridicat gardul împrejmuitor şi s-a acoperit biserica. De asemenea, s-a refăcut casa praznicală“, a decalarat pr. paroh Dorin Puiuleţ. Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Runc din judeţul Bacău îşi serbează astăzi hramul. Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.