Activităţile fizice îmbunătăţesc activitatea intelectuală
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Montreal arată că prin practicarea unei activităţi fizice, creierul se pregăteşte mai bine pentru o sarcină intelectuală.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Montreal arată că prin practicarea unei activităţi fizice, creierul se pregăteşte mai bine pentru o sarcină intelectuală. Într-un prim experiment, s-au făcut electroencefalograme ((EEG) la circa 10 băieţi de la 9 la 11 ani înainte şi după o şedinţă de o jumătate de oră de mers pe bicicleta staţionară, în ritm moderat. „Am observat creşterea undelor rapide, ca la trezirea din somn, fenomenul durând câteva zeci de minute“, arată unul din autorii studiului.
În cadrul unui al doilea test, circa 30 de băieţi şi fete între 8 şi 11 ani au mers şi ei pe bicicleta staţionară şi au fost supuşi apoi unui exerciţiu de memorare, activitatea lor cerebrală fiind monitorizată. Zona asociată cu „memoria de lucru“ (prelucrarea şi menţinerea pe termen scurt a informaţiilor) înregistra o activitate crescută, cu mărirea amplitudinii undelor respective.
Efectul imediat al activităţii fizice s-ar explica prin schimbări în metabolismul neurotransmiţătorilor, care se traduc prin-tr-o accentuare a capacităţilor de atenţie şi învăţare.