Acţiune socială la Biserica Olari din Capitală

Arhiepiscopia Bucureştilor

Acţiune socială la Biserica Olari din Capitală

    • Acţiune socială la Biserica Olari din Capitală
      Acţiune socială la Biserica Olari din Capitală

      Acţiune socială la Biserica Olari din Capitală

Biserica Olari din Bucureşti, împreună cu Centrul Social Educaţional ADORNO organizează, cu prilejul zilei de pomenire a morţilor – Moşii de Iarnă, sâmbătă, 22 februarie 2014,  acţiunea socială „Dăruind vei dobândi”, ediţia a 13-a.

Cu această ocazie, vor fi oferite de către credincioşi, ca semn de pomenire pentru toţi cei adormiţi în dreapta credinţă, alimente şi alte produse unui număr de 50 de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, precum şi unor familii sărace, aflate în grija Bisericii Olari.

"Îndemnăm, pe această cale, pe toţi cei care doresc să ofere produsele prin intermediul Bisericii Olari, să aducă darurile la sfântul altar, ambalate cât mai compact, sigilate şi în termenul de garanţie, evitându-se felierea sau porţionarea alimentelor.

Proiectul „Învaţă şi vei deveni!”

Tot cu acest prilej, dorim să anunţăm continuarea Proiectul „Învaţă şi vei deveni!”, implementat de Biserica Olari în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 şi cu sprijinul companiei Euroconstruct, în luna martie a anului trecut, având ca beneficiari un număr de 50 de copii din cadrul DGASPC", ne-a declarat Pr. Paroh Dr. Mihai Iordache. Proiectul se desfăşoară pe 8 linii de activitate:

-          Şedinţe stomatologie

-          Şedinţe oftalmologie

-          Clubul de lectură: povestitorul (8 povestitori diferiţi) istoriseşte copiilor povestea preferată, în prima rundă de sesiuni, iar în runda a doua, folosindu-se de recuzita specială domeniului de activitate, ilustrează o scenă din poveste, în colaborare cu participanţii la proiect. Povestea trebuie să fie marcantă pentru povestitor şi pusă în scenă astfel încât să insufle copiilor dorinţa de a citi. Pentru următoarea şedinţă, participanţii trebuie să citească ei înşişi povestea, să se gândească la un pasaj preferat şi să încerce să îl povestească. Aceste aspecte vor fi aprofundate în cadrul primei şedinţe din clubul de lectură.

-          Clubul vocaţional: activitate dedicată elevilor din clasele IX – XII, deschisă şi celor din clasele VII – VIII, care presupune: 2 vizite atelier tâmplărie/mobilă; 2 vizite service auto; 2 vizite atelier croitorie/fabrică textile; 2 vizite salon coafor/cosmetică; 2 vizite şantier construcţii; alte 2 vizite grupate în funcţie de aspiraţiile copiilor. Vizitele sunt intercalate de şedinţe de consiliere vocaţională (1 şedinţă la 2 vizite), prin care, copiii sunt instruiţi, între altele să se prezinte, să întocmească un CV, să înţeleagă ce presupune meseria pe care şi-o doresc

-          Tabere de vară

-          Excursii tematice şi cultural

-          Şcoala talentelor (dansuri populare, pictură pe vase de lut, pictură pe sticlă)

-          Meditaţii pentru elevii din clasa a XII-aîn vederea susţinerii examenului de Bacalaureat la: matematică, limba română, o limbă străină etc.

(Sursa: arhiepiscopiabucurestilor.ro)