Moaștele Sfintei Filofteia, prezente la Mizil până luni

2 Noiembrie 2013 22:17 Arhiepiscopia Bucureştilor

Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Mănăstirea Curtea de Argeș vor fi duse, vinerea aceasta, în orașul prahovean Mizil. Racla va fi așezată spre închinare în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, până luni, 4 noiembrie.

Nu este pentru prima dată când Sfânta Filofteia va poposi în mijlocul acestei comunități, un alt pelerinaj cu sfintele sale moaște fiind consemnat și în anul 1867. Delegația care va duce cinstitele odoare va fi condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

„Creștinii din zona Mizilului au dorit să aibă ocrotitoare în mod special pe Sfânta Muceniță Filofteia și s-a aprobat să se organizeze această procesiune în orașul Mizil și în satul Fințești, unde, de altfel, Sfânta Muceniță Filofteia a făcut o prezență de mai multe zile. Acolo se găsește o icoană pictată cu chipul Sfintei Mucenițe Filofteia și cu imagini din viața ei și sunt precizate informații despre pelerinajul din 1867, luna mai”, a declarat pentru Trinitas Tv IPS Părinte Calinic.

Săptămâna viitoare, în perioada 6-11 noiembrie, moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș vor fi duse la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.

(Sursa: arhiepiscopiabucurestilor.ro)

Citește alte articole despre: moaște, vizită, Sfânta Filofteia, Mizil

Ultimele din categorie