Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română

Arhiepiscopia Bucureştilor

Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română

    • Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română
      Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română

      Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română

    • Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română
      Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română

      Noul ambasador al Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română

În ziua de 30 iunie 2014, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franţei la Bucureşti.

Excelenţa Sa a mulţumit pentru primire şi a menţionat că în timpul celor două luni de când se află în misiune diplomatică în România a călătorit în mai multe regiuni din ţară şi a remarcat rolul important pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societatea românească. În acest context, ambasadorul Franţei a apreciat că Ortodoxia românească are un rol important şi în afirmarea valorilor spirituale în Uniunea Europeană, românii ortodocşi fiind cel mai mare grup ortodox din statele membre ale Uniunii.

În continuare, Excelenţa Sa Domnul François Saint-Paul a subliniat necesitatea unor politici publice coerente în România, mai ales în domeniile administraţiei publice, educaţiei şi sănătăţii, cu scopul diminuării efectelor sărăciei, declinului demografic şi migraţiei competenţelor, mai ales a tinerilor, fenomene cu impact negativ asupra viitorului societăţii româneşti.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat că România beneficiază de experienţa şi sprijinul constant al Franţei în continuarea, aprofundarea şi lărgirea cooperării la nivel cultural şi al experienţei instituţionale, inclusiv la nivelul cooperării între şcolile teologice din cele două ţări. În acest sens, Patriarhul României a subliniat importanţa formării academice teoretice, având însă şi aplicabilitate practică, în contextul provocărilor societăţii contemporane. Preafericirea Sa a subliniat vocaţia europeană a românilor şi faptul că ţara noastră are cea mai mare diasporă ortodoxă dintre statele membre ale Uniunii Europene. Această realitate determină Biserica Ortodoxă Română la dialog responsabil şi conlucrare eficientă cu instituţiile civile şi bisericeşti din statele membre ale Uniunii Europene, pentru o mai bună integrare socială şi afirmare a identităţii spirituale a românilor. De asemenea, Patriarhul României a menţionat rolul important al Reprezentanţei Patriarhiei Române pe lângă Instituţiile Europene şi contribuţia Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române în promovarea valorilor româneşti în context european. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)