Un nou album despre Mănăstirea Văcăreşti

Arhiepiscopia Bucureştilor

Un nou album despre Mănăstirea Văcăreşti

    • Un nou album despre Mănăstirea Văcăreşti
      Un nou album despre Mănăstirea Văcăreşti

      Un nou album despre Mănăstirea Văcăreşti

La Biblioteca Naţională a României din Bucureşti a avut loc joi, 17 octombrie 2013, lansarea albumului „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureştean - Mănăstirea Văcăreşti“. Cu acest prilej, academicieni, oameni de cultură, profesori, cercetători, autorităţi centrale au evocat frumuseţea şi valoarea artistică şi spirituală a Mănăstirii Văcăreşti. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum informează Ziarul Lumina.
 

Albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureştean - Mănăstirea Văcăreşti”, coordonat de drd. Anca Beatrice Todireanu, cuprinde articole şi lucrări ştiinţifice semnate de 20 de autori, între care academicieni, profesori universitari, cercetători şi arhitecţi, beneficiind de prefeţe semnate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prof. univ. dr. Daniel Barbu, ministrul culturii, şi prof. univ. dr. Sorin Oprescu, primarul Capitalei. Lucrarea este ilustrată prin fotografii cu valoare de document realizate la Mănăstirea Văcăreşti, deosebit de importante atât pentru cei care doresc să cunoască istoria şi valoarea fostului ansamblu arhitectonic bisericesc, cât şi pentru cercetătorii şi specialiştii care doresc să scoată la lumină aspecte noi despre această mănăstire. 
 
Lansarea volumului, care a avut loc în generosul atrium de la parterul Bibliotecii Naţionale a României, s-a bucurat de prezenţa unui public numeros, format din personalităţi cunoscute ale lumii academice, universitare şi culturale româneşti. Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a rostit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Un strigăt de durere în conştiinţa românească a valorilor pierdute“. „O mare rană a istoriei care reverberează încă sângerândă în conştiinţa generaţiei actuale o reprezintă dispariţia unor numeroase lăcaşuri de cult în timpul tristei resistematizări distructive a centrului Bucureştiului din ultima perioadă de existenţă a regimului comunist în România. Iar dintre toate altarele dispărute în dezlănţuirea furibundă a buldozerelor regimului totalitar, un loc de primă însemnătate, asemeni unui pisc de munte smuls din inima lanţului înălţimilor spirituale ale Capitalei, l-a reprezentat Mănăstirea Văcăreşti“, se arătă în mesajul Patriarhului Bisericii noastre. Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a precizat în cadrul evenimentului că va fi înfiinţat un comitet de iniţiativă pentru refacerea Mănăstirii Văcăreşti, care să elaboreze un proiect pentru refacerea ansamblului mănăstiresc. 

„Distrugerea Mănăstirii Văcăreşti a fost un moment al solidarităţilor învinse, pentru că noi am fost învinşi atunci. Revanşa ne-o luăm acum, prin această carte. Am reuşit, totuşi, să salvăm un alt monument, Mănăstirea Mihai Vodă, pentru că a existat un om, inginerul Eugen Iordăchescu, cel care a salvat mai multe monumente şi biserici de la demolare“, a spus academicianul Răzvan Theodorescu. Despre Mănăstirea Văcăreşti au vorbit mai mulţi invitaţi dintre care amintim şi pe Daniel Barbu, ministrul culturii, academicianul Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, şi prof. Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului. 
 
Albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureştean - Mănăstirea Văcăreşti“ este publicat de Editura R.A. Monitorul Oficial. „Faptul că am reuşit să scoatem acest album este o bucurie, un triumf, şi sperăm să fie un pas şi un început bun spre ceea ce va urma: ori refacerea Mănăstirii Văcăreşti, ori ridicarea unui memorial dedicat tuturor bisericilor şi mănăstirilor demolate în bătrânul Bucureşti în timpul dictaturii comuniste“, a spus Anca-Beatrice Todireanu, coordonatorul albumului.

(Sursa: basilica.ro)