Omagiu eroilor români la Ţiganca

31 Mai 2014 23:36 Arhiepiscopia Chişinăului

La 29 mai, de Praznicul Înălţării Domnului, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, şi PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, au oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Eroii Neamului” din satul Ţiganca, cu hramul „Înălţarea Domnului” (stareţ ieromonah Daniel Andrian).

După Sfânta Liturghie, PS Antonie de Orhei a rostit un cuvânt de învăţătură în care s-a referit la semnificaţia Praznicului Înălţării pentru viaţa creştină şi la Ziua Eroilor.

A urmat apoi parastasul de pomenire în Cimitirul Eroilor din Ţiganca. Soborul de preoţi s-au rugat pentru odihna celor 1020 de ostaşi români căzuţi, în 1941, la capul de pod de la Ţiganca, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică. Alţii 938 de eroi români au fost înmormântaţi în cimitirul din satul Cania.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru, fiind de baştină din Ţiganca, a adus un omagiu eroilor care-şi dorm somnul de veci în cimitirul de la Ţiganca şi şi-a amintit de timpurile când în Basarabia regimul sovietic pângărea tot ce era românesc. „Regimul străin dorind să şteargă urmele româneşti din acest spaţiu, pe locul cimitirului de la Ţiganca au construit o fermă de porci”, a spus Înaltpreasfinţitul Petru.

Între altele, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a mai spus: „Mi-a aduc aminte, mai ales când ploua, cum ieşeau de sub ţărână osemintele ostaşilor. Noi veneam, aici, şi aprindeam câte o lumânare. Ştiam, de la părinţii noştri, că aici sunt îngropaţi ostaşi români care au căzut în vara anului 1941”. „Avem datoria morală să păstrăm memoria eroilor români, căzuţi în luptele pentru eliberarea noastră de sub o ocupaţie străină şi atee. Şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră, pentru întregire neamului, pentru credinţa străbună, pentru demnitatea noastră. Când li s-a cerut să treacă Prutul, au răspuns imediat şi au mers până la sacrificiul suprem pentru fraţii lor. Să-i avem pururi în rugăciune pe eroii noştri. Veşnică lor pomenire”, a mai spus în încheiere Înaltpreasfinţitul Petru.

Ambasada României a fost reprezentată de dl ambasador Marius Lazurca, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, şi dl colonel Dumitru Neacşu, ataşatul militar al Ambasadei României la Chişinău.

La eveniment a participat şi Ministrul Apărării a Republicii Moldova, dl Valeriu Troenco, care a dus un omagiu ostaşilor români.

La eveniment au fost prezenţi creştini din satele din împrejurimi. Copii de la Liceul „Dimitrie Cantemir” din oraşul Cantemir au prezentat un moment festiv

În cadrul Sfintei Liturgii au fost hirotoniţi doi slujitori ai Mănăstirii „Eroii Neamului” din satul Ţiganca. Părintele ierodiacon Sebastian Tănase a fost hirotonit ieromonah de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru, iar monahul Bartolomeu Moşneguţu a fost hirotonit ierodiacon de către PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

Părintele stareţ ieromonahul Daniel Andrian a fost gratificat, pentru activitate misionară, de către Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, cu distincţia bisericească „Crucea aurită”. (Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei)

Ultimele din categorie