Compozitorul Achim Stoia, comemorat la Biserica „Buna Vestire“ din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Compozitorul Achim Stoia, comemorat la Biserica „Buna Vestire“ din Iași

    • Compozitorul Achim Stoia, comemorat la Biserica „Buna Vestire“ din Iași
      Compozitorul Achim Stoia, comemorat la Biserica „Buna Vestire“ din Iași

      Compozitorul Achim Stoia, comemorat la Biserica „Buna Vestire“ din Iași

Parohia „Buna Vestire“ din Iași a comemorat în urmă cu două zile 100 de ani de la nașterea compozitorului ieșean Achim Stoia. La Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica “Buna Vestire“ răspunsurile liturgice s-au dat după partiturile maestrului. 

Parohia „Buna Vestire“ din Iași a comemorat în urmă cu două zile 100 de ani de la nașterea compozitorului ieșean Achim Stoia.La Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica “Buna Vestire“ răspunsurile liturgice s-au dat după partiturile maestrului.
În anul 2010 se împlinesc 100 de ani de la nașterea compozitorului și întemeietorului de școală Achim Stoia. Cu ocazia acestei aniversări Filarominica din Iași a organizat în omagiul maestrului un concert iar Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași a lansat sâmbătă o colecție de creație a maestrului Achim Stoia intitulată "Coral variat și cântări liturgice". “Pentru că Achim Stoia a locuit în ultima parte a vieții în parohia noastră, la Biserica «Buna Vestire», cu ajutorul soției maestrului, doamna Mariana Stoia, care a pus la dispoziție partiturile maestrului, în decembrie 2009 s-a organizat un concert de colinde interpretate în premieră“, a declarat pr. paroh Iulian Necula. Sâmbătă a fost oficiată la Biserica “Buna Vestire“ Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de corurile reunite "Nicolaus" și “Vox Artis", dirijate de Adrian Sârbu. Cântările acestei slujbe au fost interpretate din Liturghia modală compusă de către maestrul Achim Stoia, multe dintre ele fiind pe opt voci.

“Fiecare generație poate îmbogăți patrimoniul spiritual al Bisericii“
Partiturile de pe care s-a cântat la Sfânta Liturghie de sâmbătă au fost donate parohiei de către familie. În luna decembrie a acestui an urmează să se susțină un alt concert de colinde compuse de maestrul Achim Stoia. “Compozitorul Achim Stoia este cel care reînființează în anul 1960 Conservatorul din Iași, fiind maestrul celor care sunt legați de muzică într-un fel sau altul. Pe de ală parte, tatăl compozitorului a fost cantor lângă Sibiu. Liturghia modală cântată la biserica noastră a fost compusă în anul 1937. Ea a fost ținută până acum oarecum în sertar având motive religioase. Mi-am dorit să se vadă în primul rând că în cadrul Bisericii tradiția are și o formă dinamică. Fiecare generație poate îmbogăți patrimoniul spiritual al Bisericii. Această Liturghie este o bogăție pe care trebuie să o aducem în biserică, mai ales că până în prezent ea nu s-a cântat în sfintele lăcașuri“, a mai adăugat pr. paroh Iulian Necula. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru compozitorul Achim Stoia, la 100 de ani de la nașterea sa. La cele două slujbe au participat pe lângă credincioșii din parohie, familia maestrului dar și cei care l-au îndrăgit și l-au cunoscut. (Constantin CIOFU)