Credincioşi din toată ţara, la Mănăstirea Petru Vodă

Arhiepiscopia Iaşilor

Credincioşi din toată ţara, la Mănăstirea Petru Vodă

Trupul neînsufleţit al părintelui Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, se află depus de duminică seara în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a aşezării monahale, ctitorită de Preacuvioşia Sa.

Pelerinii din toate zonele ţării care l-au cunoscut pe părintele Justin Pârvu şi-au îndreptat pe parcursul zilei de luni, 17 iunie, paşii spre Mănăstirea Petru Vodă pentru a-şi lua rămas bun de la marele duhovnic. Aseară, la miezul nopţii rândul celor care aşteptau să intre în biserica ctitorită de părintele era până aproape de clopotniţă. Am întâlnit preoţi din Iaşi, veniţi împreună cu preotesele şi copiii în braţe, părinţi stareţi, monahi, monahii de la mănăstirile din Eparhia Iaşilor, numeroşi localnici din satele de la poalele Ceahlăului şi fiii duhovniceşti ai părintelui Justin Pârvu. Înainte de miezul nopţii, un sobor de preoţi care au trecut prin dreptul sicriului pentru a săruta Sfânta Evanghelie, au slujit Parastasul pentru părintele. Cu ochii înlăcrimaţi, credincioşii s-au rugat alături de slujitorii sfântului altar pentru ca sufletul părintelui Justin să se odihnească cu drepţii. Ca semn de recunoştinţă pentru sfatul bun pe care l-au găsit la părintele Justin, credincioşii au adus flori şi coroane pe care au imprimat un gând, un vers sau un mesaj. Un mesaj emoţionat a fost trimis împreună cu o cruce de flori de părintele Zenovie de la Mănăstirea Nechit, care l-a spovedit vreme de mulţi ani pe părintele Justin Pârvu: "Ne vom întâlni curând la marea de cristal". Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Justin Pârvu a fost înconjurat pe tot parcusul nopţii de monahii şi monahiile din mănăstirile Petru Vodă şi Paltin, care au citit neîncetat Psaltirea.

"Părintele Justin Pârvu a fost un om plin de dragoste pentru cei din jur"

Mulţimea de pelerini care au venit să-l vadă pentru ultima dată pe părintele Justin ne-au mărturisit că îşi aduc aminte de sfatul Cuvioşiei Sale şi de îndemnurile pentru păstrarea credinţei.
Simona Postelnicu din Piatra Neamţ: "Părintele Justin Pârvu fost un om plin de dragoste pentru cei din jur. Întotdeuna ne-a oferit sfaturi pentru problemele cu care ne confruntam. Mi-a rămas în suflet modul Cuvioşiei Sale de a fi şi faptele bune pe care le-a săvârşit".
Vasile Budăi din Broşteni, judeţul Suceava: "Părintele Justin Pârvu a fost unul din cei mai mari părinţi care ne-a învăţat să fim buni creştini şi să avem credinţă în Dumnezeu. Părintele ne-a îndemnat mereu să ne iubim unii pe alţii şi să iertăm greşalele celor din jur".
Ana Scripcaru din Poiana Teiului, judeţul Neamţ: "Părintele Justin Pârvu ne-a ajutat prin rugăciune şi sfat în foarte multe necazuri de-a lungul anilor. Am găsit mereu mângâiere alături de Cuvioşia Sa".