„Dumnezeu este un veșnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Dumnezeu este un veșnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor“

    • „Dumnezeu este un veșnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor“
      „Dumnezeu este un veșnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor“

      „Dumnezeu este un veșnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor“

Enoriașii parohiei Dobreni s-au rugat ieri în cadrul slujbelor dedicate resfințirii bisericii din parohia lor. În răsunetul buciumelor și al cântării "Pre Stăpânul", Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost întâmpinat de soborul de preoți atât din Arhiepiscopia Iașilor, cât și din alte parohii din cuprinsul Patriarhiei Române. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de zeci de copii, îmbrăcați în costume naționale, s-a îndreptat apoi către Biserica "Adormirea Maicii Domnului", care a fost resfințită mai întâi la exterior, iar apoi și la interior, după rânduială. IPS Părinte Mitropolit, înconjurat de 25 de preoți și diaconi, a oficiat apoi slujba Sf. Liturghii pe un podium amenajat în curtea bisericii. Corul "Vânătorii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt" din comuna Vânători Neamț, dirijat de pr. Constantin C. Cojocaru, a oferit răspunsurile la strană.
După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația pericopei citite în Duminica a V-a după Paști. "Dumnezeul în care credem este un veșnic Călător Căruia Îi este sete de iubirea oamenilor. Dumnezeu, Care a adus lumea dintru neființă la ființă, Care a trimis pe Fiul Său Iisus Hristos în lume, este veșnic însetat de iubirea noastră. Dumnezeu este definit ca Cel care iubește la nesfârșit. El cere de la noi credință, nădejde și dragoste. Acesta este întreitul izvor pe care Dumnezeu îl așteaptă de la noi. Alte trei izvoare de apă pe care buzele însetate ale Dumnezeului-Om Iisus Hristos le așteaptă de la noi sunt rugăciunea, smerenia și duhul de jertfă. Dumnezeu mai așteaptă de la noi post, spovedanie și Liturghie. Sunt multe alte izvoare prin care noi putem răspunde strigătului de pe Cruce al Mântuitorului: "Mi-e sete". Toate acestea pot fi cuprinse în porunca: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Luca 10, 27). Dumnezeu așteaptă de la tot poporul botezat în numele Sfintei Treimi să aibă haine de misionar, să trăiască și să mărturisească Evanghelia. Dacă femeia samarineancă, necredincioasă fiind, a fost chemată și binecuvântată de Hristos să fie mărturisitoare și propovăduitoare a Cuvântului Adevărului, cu atât mai mult noi, cei pecetluiți în numele Preasfintei Treimi, prin Taina Sfântului Botez, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii, avem această chemare", a spus IPS Teofan.
Pr. protopop Dumitru Ailincăi a mulțumit Înalt Preasfințitului Părinte Teofan pentru prezență, apreciind, în același timp, lucrările care s-au realizat la biserica parohiei Dobreni. "De multe ori este mai greu să refaci decât să construiești de la început. Ne-a ajutat Dumnezeu, m-a ajutat experiența de școală, adică cele două doctorate în Teologie și în Economie și Marketing, pe care le-am pus în aplicare în realizarea lucrărilor la biserică. Doctoratul cel mai mare l-am dat aici, la biserică. Examinatorii au fost toți enoriașii mei, cărora le mulțumesc pentru tot efortul pe care l-au depus la reconsolidarea sfântului lăcaș", a mărturisit pr. paroh Nicolae Coșofreț, care i-a oferit Părintelui Mitropolit o icoană cu Sf. Nicolae. La final, IPS Teofan a citit o rugăciune de dezlegare și a acordat mai multe distincții celor care au sprijinit lucrările de la biserica din Dobreni. (Constantin CIOFU )