Hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ

Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ şi-a serbat ieri hramul principal. În faţa sfântului lăcaş a fost săvârşită Sfânta Liturghie de trei ierarhi ai Bisericii noastre. În ultimul an, la biserica seminarului nemţean au fost continuate lucrările la pictura exterioară.

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ au început ieri sărbătorile sfinţilor nemţeni. Peste 500 de pelerini şi-au îndreptat de la orele dimineţii paşii către biserica-paraclis a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Oamenii din toate părţile ţării au asistat la slujba Sfântului Maslu şi a Acatistului, închinându-se cu evlavie raclei ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ioan Iacob, dar şi alte obiecte care au aparţinut Sfântului. Aşa cum este tradiţia, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost întâmpinat de soborul de preoţi şi diaconi în poarta seminarului. De aici, în cântarea arhierească „Pre stăpânul“ şi în glasul clopotelor, soborul s-a îndreptat către scena amenajată pentru slujba Sfintei Liturghii în faţa Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei şi de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri, elevi şi absolvenţi ai seminarului.

„Să ne rugăm ca Sfântul să vină acasă“

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înalt Preasfinţitul Ioan care a amintit că Evanghelia citită ieri la Sfânta Liturghie a făcut referire la cele nouă fericiri. Pornind de la acest aspect, Înalt Preasfinţia Sa a remarcat că pe 5 august este pomenit „un fericit al Moldovei“ - Sfântul Ioan Iacob, apoi a amintit câteva aspecte din viaţa Sfântului. „Sfântul Ioan Iacob ne spune nouă, tuturor: «Dacă doriţi să mă vedeţi, veniţi la mine în rai». Sfântul Ioan Iacob ne-a arătat cum trebuie să fie un om care ajunge în rai. Astfel, Sfântul a lăsat în lumea aceasta un Ceaslov plin de ceară, lacrimi şi osteneli. Bunul Dumnezeu să vă întărească pe toţi în credinţă, să vă umpleţi cartea de rugăciune de lacrimi, pentru a vă întâlni într-o bună zi cu acest binecuvântat fiu al Moldovei, orfan pe pământ. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec Carpaţii spre frăţiile voastre, prin bunăvoinţa Înalt Preasfinţitului Teofan. Dumnezeu să vă ţină tari în credinţă la frontiera de răsărit a României, iar pe noi în Ardeal, la fel, la frontiera de vest a ţării“, a spus IPS Ioan.

Părintele profesor Ioan Mihoc, directorul seminarului nemţean, a mulţumit celor trei ierarhi, preoţilor şi credincioşilor pentru că s-au rugat împreună la hramul Bisericii Sfântului Ioan Iacob, amintind de lucrările de pictură din exteriorul sfântului lăcaş, aflate în derulare. „Partea dreaptă din faţa bisericii a rămas nepictată. Atunci când s-a făcut proiectul pentru pictură de către arhim. Sofian Boghiu, acel loc a fost ales pentru pictarea scenei aducerii moaştelor Sfântului Ioan Iacob în biserica ridicată în cinstea lui. Trebuie să intensificăm rugăciunea către Sfântul Ioan Iacob pentru ca acest tablou să nu rămână nepictat multă vreme. Să ne rugăm ca Sfântul Ioan Iacob să vină acasă“, a îndemnat pr. prof. Ioan Mihoc.

Înalt Preasfinţitul Teofan şi-a exprimat bucuria pentru faptul că sărbătorile sfinţilor nemţeni au debutat la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ alături de IPS Ioan şi PS Calinic Botoşăneanul. În acelaşi timp, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a îndemnat credincioşii, după un cuvânt al vrednicului de pomenire părinte Arsenie Papacioc, „să mărturisească adevărul cu inimă bună, ca să vadă toţi că noi, creştinii, suntem plini de bucurie“. „Ca oameni care avem credinţă în Dumnezeu, suntem chemaţi să fim optimişti, categorici în mărturisirea adevărului şi plini de bucurie. Nu poate fi o contradicţie mai mare decât să fii creştin şi om trist“, a spus IPS Teofan. La final, PS Calinic Botoşăneanul a citit o rugăciune de dezlegare, apoi a avut loc o agapă frăţească.

„Îl avem în suflet pe Sfântul Ioan Iacob Românul“

Pelerinii veniţi în număr mare la slujba hramului bisericii Sfântului Ioan Iacob s-au bucurat de o vreme frumoasă şi s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii oficiate de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi. „Am venit la această sărbătoare întrucât Sfântul Ioan Iacob Românul a vieţuit în această zonă, la Mănăstirea Neamţ. Pentru aceasta îl avem în suflet. Ne-am rugat în această zi frumoasă ca să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu“, a declarat Ileana Maftei din Lunca-Vânători, judeţul Neamţ. „Am participat la toate slujbele închinate Sfântului Ioan Iacob de la seminarul teologic nemţean şi nădăjduiesc ca Sfântul să mă ajute în toate zilele mele. Am mare evlavie la acest sfânt român“, a afirmat Dragoş Ciobani din Bârlad. „Venim des la mănăstirile din comuna Vânători pentru că ne atrag foarte mult prin frumuseţea lor. Sfântul Ioan Iacob a fost o personalitate deosebită şi de aceea omagiem această zi“, a mărturisit Victoria Pungă din Vânători-Neamţ.

De la același autor

Ultimele din categorie