Întrunirea lunară a preoţilor Protopopiatului Ceahlău

La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc marţi, 15 iulie 2014, şedinţa lunară a părinţilor parohi. Referatul cu tema „Pelerinajul, mijloc de întărire a credinţei şi de îmbogăţire a vieţii duhovniceşti“ a fost prezentat de pr. Ioan Valentin Anghel de la Parohia Potoci.

„Expunerea a cuprins istoria pelerinajului, precum şi utilitatea acestuia în viaţa duhovnicească. În acelaşi timp, s-a amintit de pelerinajele din Biserica primară sau de cele organizate în scopurile liturgice. S-a scos în evidenţă necesitatea trăirii vieţii noastre ca un pelerinaj. Oamenii sunt simpli pelerini în căutarea vieţii veşnice. Astfel, s-au făcut anumite paralele cu pelerinajele pe care fiecare dintre noi le face în viaţa de zi cu zi. S-a scos în evidenţă necesitatea organizării pelerinajelor de către preoţi, împreună cu enoriaşii pe care îi păstoresc. În încheiere, s-a amintit de pelerinajele la moaştele sfinţilor sau la icoanele făcătoare de minuni, accentuându-se trăirea duhovnicească pe care trebuie să o aibă fiecare pelerin“, a relatat pr. Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău.

Citește alte articole despre: credincioși, preoţi, ședință, Ceahlău, pelerinaje

De la același autor

Ultimele din categorie