Întruniri preoţeşti în protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2

Preoţii Protopopiatului Iaşi 1 s-au reunit marţi, 26 martie, în şedinţa lunară.

Preoţii Protopopiatului Iaşi 1 s-au reunit marţi, 26 martie, în şedinţa lunară. Conferinţa a avut loc în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tema cu titlul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, importanţă istorică şi modele pentru Ortodoxie“ a fost prezentată de pr. Cătălin Adumitroae de la parohia Vâlcele. „Referatul a constituit un punct de plecare în discuţiile care au avut loc ulterior. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt un izvor pentru toţi credincioşii, dar mai ales pentru noi, preoţii. Ei au fost cei care au pus început credinţei noastre. Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate de credinţă creştinilor din vremea sa, prin Edictul de la Milan din anul 313“, a relatat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1.

Tot marţi, a avut loc întrunirea preoţilor Protopopiatului Iaşi 2. Părintele Axinte Eduard Mihail de la parohia Hiliţa a expus referatul „Postul creştin - cale de vindecare sufletească şi trupească“. Parohul de la Hiliţa a subliniat eficienţa postului în lucrarea duhovnicească a creştinului printr-o intensificare a preocupărilor duhovniceşti. „Părintele Axinte Eduard Mihail a prezentat temeiurile scripturistice ale postului, dar şi o bogată argumentaţie patristică cu privire la acesta. În luările de cuvânt, preoţi prezenţi au adus în discuţie aspecte de ordin practic întâlnite la Taina Spovedaniei, oferind şi soluţii pastorale bazate pe Sfintele Canoane ale Bisericii“, a spus pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, care a transmis spre finalul întâlnirii hotărârile venite de la Centrul eparhial Iaşi şi a făcut câteva recomandări cu privire la activitatea administrativă, liturgică şi misionară în perioada Postului Mare. (C. Ciofu)

De la același autor

Ultimele din categorie