Moment aniversar în parohia Ciorăni - Belceşti

12 Septembrie 2012 23:13 Arhiepiscopia Iaşilor
 

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sluji sâmbătă, 15 septembrie, în parohia Ciorăni - Belceşti, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi.

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sluji sâmbătă, 15 septembrie, în parohia Ciorăni - Belceşti, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi. Înalt Preasfinţia Sa va sfinţi mozaicurile din ocniţele aflate în exteriorul bisericii acestei parohii şi va târnosi altarul de vară, amenajat în apropierea lăcaşului de închinăciune. Pentru părintele paroh Mihai Zaharia momentul de sâmbătă va reprezenta un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru cei 30 de ani de când slujeşte înaintea sfântului altar. „Biserica parohiei Ciorăni - Belceşti serbează, anul acesta, 150 de ani de când a fost târnosită. În jurul sfântului lăcaş au fost realizate 87 de mozaicuri şi un altar de vară. În acest paraclis se va sluji pe perioada verii, la Bobotează, la sărbătorile Sfintelor Paşti s.a. Dorim ca acest altar de vară să fie închinat Sfântului Haralambie, întrucât în fiecare an, pe 10 februarie, are loc întrunirea unui cerc pastoral la care participă toţi preoţii din zonă. Principalii donatori ai lucrărilor realizate sunt credincioşii din parohie, dar am mai fost sprijiniţi de domnul Virgil Moraru şi de domnul Constantin Deleanu, directorul SC Cotnari SA. Îi aşteptăm la slujba Sfintei Liturghii pe toţi credincioşii din comună, dar şi din localităţile învecinate“, a declarat pr. Mihai Zaharia. (C. Ciofu)

Ultimele din categorie