Moment artistic pentru sprijinirea mamelor, la Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Moment artistic pentru sprijinirea mamelor, la Iaşi

Elevii de la Școala „Miron Costin“ din Iaşi, membri ai Asociaţiei „Noi Orizonturi“ - filiala Iaşi, au susţinut luni, 19 decembrie, o scenetă şi un concert de colinde la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi. Momentul artistic a urmărit strângerea de fonduri pentru zece mame din parohia „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, care îşi cresc singure copiii. „Proiectul de voluntariat face parte din campania «România de IMPACT» a Fundaţiei «Noi Orizonturi». Proiectul nostru care se numeşte «Te iubesc, mami!» este adresat unui număr de zece mame care îşi cresc singure copiii. O parte din finanţare va proveni de la Fundaţia «Noi Orizonturi», iar cealaltă parte este asigurată prin colecte“, a declarat prof. Diana Mazga, lider senior al Clubului IMPACT de la Școala „Miron Costin“ din Iaşi.