Părintele Iustin Pârvu a împlinit 92 de ani

Arhiepiscopia Iaşilor

Părintele Iustin Pârvu a împlinit 92 de ani

    • Părintele Iustin Pârvu a împlinit 92 de ani
      Părintele Iustin Pârvu a împlinit 92 de ani

      Părintele Iustin Pârvu a împlinit 92 de ani

Părintele Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț a împlinit, pe 10 februarie 2011, 92 de ani.

Părintele Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț a împlinit pe 10 februarie 92 de ani. Părintele Iustin s-a născut în 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, județul Neamț. În anul 1936, tânărul râvnitor de doar 17 ani intră ca frate la Mănăstirea Durău. În anul 1937 se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, de unde pleacă, mai apoi, spre seminarele din Râmnicu-Vâlcea și Roman, pe acesta din urmă continuându-l abia după război. În 1940 este tuns în monahism, iar, după un an, hirotonit preot. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, care se întindea din Neamț până la Odesa. Participă, împreună cu „Divizia 4 Vânători de Munte“, la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial. După război, trece prin mai multe închisori (Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Pitești), timp de 16 ani, fiind eliberat în 1964. Se alătură obștii Mănăstirii Secu, unde slujește ca preot și duhovnic între anii 1966-1974. Între anii 1974-1989 părintelui i se stabilește domiciliul forțat la Mănăstirea Bistrița, Neamț. După â90, odată cu schimbarea regimului politic, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde stă aproape un an. Se retrage apoi în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece aici restul zilelor în post și rugăciune. Dar rânduiala lui Dumnezeu este alta. Astfel, între anii 1991-1992, alături de alți doi monahi, părintele sosește în satul Petru Vodă din județul Neamț și întemeiază aici Mănăstirea Petru Vodă. La ceva distanță de mănăstire, părintele Iustin Pârvu pune temelia unui schit de maici. Între timp se mai construiesc aici, tot prin osteneala părintelui Iustin, un azil de bătrâni, un centru de plasament pentru copii și un spital. Pe 2 noiembrie 2008 părintele Iustin primește rangul de arhimandrit.
Părintele Iustin Pârvu continuă tradiția frumoasă a duhovniciei din zona Neamțului, fiind cunoscut ca un om dăruit pentru semenii săi, foarte apropiat, apreciat și căutat de oameni. Este un luptător pentru demnitatea neamului românesc și un apărător al familiei creștine.
IPS Părinte Mitropolit Teofan, ostenitori ai Centrului eparhial din Iași și credincioșii care-l cunosc și-l apreciază pe părintele Iustin Pârvu se roagă Bunului Dumnezeu ca să-l păzească în iubirea Sa de oameni, să-l ocrotească cu harul Sfântului Duh, dăruindu-i sănătate, bucurii duhovnicești și mântuire.