A plecat la Domnul părintele Viorel Mihoc

Arhiepiscopia Iaşilor

A plecat la Domnul părintele Viorel Mihoc

    • A plecat la Domnul părintele Viorel Mihoc
      A plecat la Domnul părintele Viorel Mihoc

      A plecat la Domnul părintele Viorel Mihoc

Părintele Viorel Mihoc, slujitor la Biserica “Sf. Ilie“ din Suceava, a trecut la Domnul vineri, 28 mai 2010.

Părintele Viorel Mihoc, slujitor la Biserica “Sf. Ilie“ din Suceava, a trecut la Domnul vineri, 28 mai 2010. Sâmbătă seara a fost depus în casa în care a locuit, din parohia „Sf. Ilie“, urmând ca ieri dimineață să fie depus în biserica unde a slujit. În cursul după-amiezii de ieri a fost adus la Biserica „Buna Vestire“ din Șcheia. Aici a avut loc aseară o slujbă de Parastas oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. „La finalul slujbei IPS Pimen a spus câteva cuvinte despre părintele Viorel Mihoc, evidențiind faptul că viața părintelui trebuie să fie o pildă pentru noi toți, preoții de astăzi, pentru că el a știut cum să împletească viața de familie cu cea preoțească și totodată să împletească rugăciunea cu munca mâinilor“, a declarat pr. George Fediuc, secretar eparhial. Slujba înmormântării, care va fi precedată de Sfânta Liturghie de la Biserica „Buna Vestire“, va avea loc astăzi de la ora 11:00, și va fi oficiată de IPS Pimen și de IPS Ioan, Arhiepiscop onorific al Covasnei și Harghitei. (C.C.)