Sfințire de troiță în parohia Osoi

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfințire de troiță în parohia Osoi

    • Sfințire de troiță în parohia Osoi
      Sfințire de troiță în parohia Osoi

      Sfințire de troiță în parohia Osoi

“Noua troiță din localitatea Osoi, comuna Sinești, județul Iași a fost zidită pe locul alteia mai vechi...

În parohia Osoi din Protopopiatul Iași 1 a fost sfințită duminică după slujba Sfintei Liturghii o troiță ridicată la inițiativa părintelui Gheorghe Manole de la Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena“ – Galata din Iași și a părintelui Vasile Manole de la Biserica Curelari din Iași. De dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți. După slujba de sfințire a troiței a avut loc o agapă frățească la care au participat peste 200 de credincioși. “Noua troiță din localitatea Osoi, comuna Sinești, județul Iași a fost zidită pe locul alteia mai vechi. S-a încercat conservarea vechii troițe iar pe lângă aceasta a fost ridicată o cruce de marmură cu icoana Răstignirii Mântuitorului Hristos. De asemenea s-a așezat aici icoana tânguirii Maicii Domnului. Construcția troiței a durat o lună de zile și a necesitat turnarea a cinci metri cubi de betoane, placări cu marmură, gresie și piatră naturală“, ne-a relatat pr. Gheorghe Manole. (C.C.)