Simpozionul Internaţional „Tainele Bisericii - pelerinaj spre sfinţenie“

18 Octombrie 2011 00:39 Constantin Ciofu Arhiepiscopia Iaşilor

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi organizează, începând de ieri, Simpozionul Internaţional „Tainele Bisericii - pelerinaj spre sfinţenie“ dedicat Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. Tot ieri au debutat cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. Evenimentele sunt incluse în programul manifestărilor dedicate hramului Sfintei Parascheva.

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri deschiderea Simpozionului Internaţional „Tainele Bisericii - pelerinaj spre sfinţenie“, organizat de Facultatea de Teologie ieşeană, împreună cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi şi Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, la propunerea Primăriei Municipiului Iaşi (perioada 16-18 octombrie), şi deschiderea cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (17-28 octombrie). Un alt eveniment s-a concretizat în lansarea a trei volume: „Învăţământul universitar vocaţional la ceas aniversar - 2010. Studii şi cercetări“, „Autocefalia Bisericii şi mărturisirea credinţei“ şi manualul „Teologie pastorală al lui Melchisedec Ştefănescu“, apărut în 1862 şi reeditat în 2011. Prima lucrare amintită cuprinde lucrări din cadrul Simpozionului „150 de ani de la întemeiere şi 20 de ani de la renaşterea învăţământului teologic“ desfăşurat la Facultatea de Teologie ieşeană în 2010, iar cea de-a doua conţine lucrări de la simpozionul care a avut loc tot anul trecut, la aceeaşi facultate, fiind dedicat Anului omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti. Cele trei lucrări au apărut la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În cuvântul de deschidere, pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, şi-a exprimat bucuria pentru numărul mare de participanţi la cele trei evenimente, îndreptându-şi gândul de mulţumire faţă de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „pentru susţinerea consistentă în ceea ce priveşte logistica necesară organizării acestor evenimente“. Părintele profesor Viorel Sava a mulţumit, „pentru contribuţia şi sprijinul acordat“, protosinghelului Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintelui prof. univ. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintelui Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, domnului Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, părintelui Iustinian Răduc, de la Casa de Oaspeţi „Sfântul Nicolae“, primarului Iaşului, Gheorghe Nichita, şi doctoranzilor din cadrul facultăţii. Mesajul primarului Gheorghe Nichita a fost transmis de viceprimarul Romeo Olteanu.

„Soluţia la problemele lumii este întoarcerea şi întâlnirea cu Dumnezeu“

A urmat cuvântul prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, şi al celor doi delegaţi ai Înalt Preasfinţitului Teofan, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. PS Corneliu a adresat câteva gânduri în special pentru studenţii care studiază teologia. „Cei care doresc să studieze teologia vor afla că soluţia la toate problemele lumii este întoarcerea şi întâlnirea cu Dumnezeu, cu sfinţii Lui care dau echilibru. Studiul nostru teologic se bazează pe foarte multă istorie din care învăţăm foarte multe lucruri. Toate operele mari ale Bisericii s-au născut în momente de criză spirituală şi politică. Adevărata trăire a unui creştin se descoperă în taina rugăciunii şi a participării la cele sfinte. Creştinii adevăraţi sunt cei care simt şi sunt convinşi prin trăirea lor de prezenţa sfinţeniei. IPS Teofan ne-a delegat să fim prezenţi pentru că, alături de preoţii şi studenţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi cele două eparhii sufragane (n.r. - Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Episcopia Huşilor) au preoţi care se pregătesc pentru misiune în lumea în care trăim. Rugăm pe Dumnezeu, Izvorul înţelepciunii, să ne dea puterea de a înţelege misiunea la care suntem chemaţi“, a spus PS Corneliu.

„Este important ca în cadrul academic să se dezbată problema familiei“

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a subliniat importanţa temei dezbătute în cadrul simpozionului „Tainele Bisericii - pelerinaj spre sfinţenie“. „Grija noastră este aceea de promova valoarea familiei. Dacă familia intră în criză, în tulburare, este foarte greu să regăsim calea către împărăţia lui Dumnezeu. Dezbaterea care va avea loc este importantă, iar «pelerinajul» pe care îl începeţi prin simpozion va fi benefic pentru acei căutători de spiritualitate care păşesc în viaţa de familie. Este important ca în cadrul academic să se dezbată problema familiei, care este lucrarea Duhului Sfânt în Biserică. Vă mulţumim pentru invitaţia de a deschide acest simpozion. În numele Înalt Preasfinţitului Teofan şi al Sinodului mitropolitan binecuvântăm lucrările simpozionului şi nădăjduim ca acesta să aducă folos tuturor“, a spus PS Ioachim Băcăuanul. Volumul „Învăţământul universitar vocaţional la ceas aniversar - 2010. Studii şi cercetări“ a fost prezentat de lect. dr. Dan Sandu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, iar despre lucrarea „Autocefalia Bisericii şi mărturisirea credinţei“ a vorbit prof. univ. dr. Ion Vicovan. Volumul „Manualul de Teologie pastorală al lui Melchisedec Ştefănescu“ a fost prezentat de pr. prof. univ. dr. Viorel Sava.

De la același autor

Ultimele din categorie