„Ţara, Biserica, lumea şi Cerul au nevoie de oameni curaţi şi bine pregătiţi“
Arhiepiscopia Iaşilor a organizat la Nemţişor, aflat în vecinătatea Mănăstirii Neamţ, a doua ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB). Timp de trei zile, 670 de tineri din Moldova şi din Basarabia au desfăşurat diferite activităţi sub genericul "Exerciţii pentru descoperirea vocaţiei - a fi un bun creştin, a fi un bun profesionist". Vineri şi sâmbătă, pe un podium amenajat în incinta taberei, s-au slujit Liturghii arhiereşti. Pe marginea temei abordate în acest an au ţinut prelegeri Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale, şi pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu.
Tineri din zona Moldovei şi din Basarabia s-au întâlnit, în perioada 28-31 iulie, la Nemţişor-Mănăstirea Neamţ în cadrul Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din MMB. Organizată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei, tabăra a cuprins în program sesiuni pentru însuşirea noţiunilor de bază referitoare la vocaţie şi meserie şi exersarea abilităţilor de analiză a opţiunilor profesionale. Fiecare zi a început cu rugăciune. Vineri dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Iosif, iar sâmbătă a slujit în mijlocul tinerilor IPS Părinte Mitropolit Teofan. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri participanţi, dirijat de pr. Marian Macuc. S-au format grupuri pentru lucrul în echipă, coordonate de moderatori, care au purtat numele unui sfânt din calendarul Bisericii Ortodoxe. Vineri după-amiază s-a organizat un campionat de fotbal în cadrul căruia s-au înscris 23 de echipe. De asemenea, au fost 60 de participanţi la tenis de masă şi 30 de înscrişi la şah. Restul tinerilor au cântat împreună, căutând să se cunoască mai bine prin împărtăşirea preocupărilor lor. În toate cele trei zile, tinerii au avut posibilitatea să se spovedească, astfel că peste 100 dintre ei au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos în timpul Sfintei Liturghii oficiate vineri, sâmbătă şi duminică.
"Voi sunteţi lumina care nu trebuie să se stingă"
Înalt Preasfinţitul Teofan a săvârşit sâmbătă Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa sutelor de tineri din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, Asociaţia Tineretul Ortodox Român, din Basarabia şi din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că Sfânta Liturghie a fost întregită "ca duh şi adâncime" de prezenţa, de cântul, răbdarea şi pregătirea tinerilor pentru Sfânta Împărtăşanie. În continuare, Înalt Preasfinţia Sa a vorbit despre patima desfrânării, pornind de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel "Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său" (I Corinteni 6, 18). "Cei care aţi avut o viaţă frumoasă şi curată să vă păstraţi curăţia până în noaptea nunţii. Cei care aţi cunoscut înainte de vreme dulceaţa a ceea ce este păcat în afara căsniciei şi act binecuvântat înlăuntrul ei să vă recăpătaţi curăţia pe care aţi pierdut-o. Uneori, cei care îşi recapătă curăţia fac o jertfă mai mare decât cei care nu şi-au pierdut-o prin contextul de familie în care au trăit. Voi şi cei asemenea vouă sunteţi aluatul care dospeşte toată frământătura, sunteţi lumina care nu trebuie să se stingă. E bine să vă păstraţi entuziasmul pe care îl aveţi şi să îl trăiţi în legătură cu Biserica. Voi sunteţi chemaţi să nu fiţi singuri, ci împreună cu ceilalţi, pentru a constitui aluatul care dospeşte frământătura celor din jur. Aceasta o faceţi dând mărturie prin viaţa creştină pe care încercaţi să o trăiţi, dând mărturie bucuriilor trăite în Biserică. Vă îndemn ca în şcoala pe care o urmaţi să vă pregătiţi bine. Aceasta pentru că ţara, Biserica, lumea şi Cerul au nevoie de oameni curaţi şi bine pregătiţi. Veţi ajunge să lucraţi în diferite domenii ale societăţii. Pregătiţi-vă bine pentru ca acolo unde sunteţi să arătaţi că aveţi o legătură cu Dumnezeu", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan, care a mulţumit tuturor celor care au sprijinit la organizarea Adunării Tinerilor Ortodocşi din MMB. "Dumnezeu să le răsplătească osteneala celor care au fost în spatele pregătirilor acestui moment şi vouă, tinerilor, care aţi umplut acest spaţiu de inima şi sufletul vostru bun, curat şi drept", a adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a săvârşit apoi slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire patriarhi Iustin şi Teoctist. În cadrul slujbei, diaconul Cristian Bucur a fost hirotonit preot pe seama parohiei Zece Prăjini, Protopopiatul Iaşi 1.
"Considerăm că Adunarea Tinerilor Ortodocşi din MMB şi-a atins scopul"
Tinerii, grupaţi pe două serii, au mers în pelerinaj sâmbătă după-amiază la Mănăstirea Neamţ şi Schitul Vovidenia, iar la întoarcere au asistat la conferinţa susţinută de pr. conf. dr. Constantin Necula, legată de tema din acest an a adunării. Au urmat spectacolul de muzică folk, susţinut de grupurile filialelor ATOR, şi focul de tabără, în jurul căruia tinerii au cântat şi au dansat. "Joi seara a fost o emulaţie deosebită în urma filmului "Trei idioţi", care a atins subiectul din acest an al adunării. S-au trăit momente de mare bucurie şi entuziasm. Ploaia care a căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă a contribuit la consolidarea echipei, creându-se o atmosferă de unitate în rândul participanţilor. Mulţumim Înalt Preasfinţitului Teofan care a fost alături de noi prin necontenita purtare de grijă. Considerăm că Adunarea Tinerilor Ortodocşi din MMB şi-a atins scopul pentru că am avut sesiuni reuşite. Participanţii au socializat foarte mult, s-au făcut jocuri prin care s-a încercat descoperirea vocaţiei participanţilor, care au avut şi numeroase prilejuri de rugăciune, atât în timpul Sfintei Liturghii, dar şi individual", a mărturisit protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului Asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. De altfel, în tabără a fost o rugăciune continuă în paraclisul amenajat. Tinerii s-au înscris pe o listă şi au citit pe rând din Psaltire, Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, a fost amenajat şi un muzeu de către Cristian Andron din localitatea Urecheni, judeţul Neamţ, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Aici au fost expuse diferite obiecte vechi de uz casnic din satul de altădată, costume naţionale ş.a. Ieri programul a continuat cu două sesiuni de lucru în care s-a conturat tema Adunării Tinerilor Ortodocşi din MMB de anul viitor şi s-au raportat concluziile în plen.
"Orice pas pe care îl facem spre Hristos cheamă şi pasul Lui"
Înalt Preasfinţitul Iosif a susţinut vineri seara o conferinţă în care a abordat tema vocaţiei tânărului de astăzi. Înalt Preasfinţia Sa a început prelegerea prin a face referire la pilda tânărului bogat, explicând că sunt mai multe niveluri de înţelegere duhovnicească a chemării pe care Hristos o face fiecăruia dintre noi. "Tânărul bogat se apropie de Mântuitorul curios şi foarte mândru de starea lui sufletească de până atunci, considerându-se mare împlinitor al legii, şi Îl întreabă ce să facă pentru a se mântui. Mântuitorul îi răspunde: "Respectă poruncile!". Tânărul este încântat pentru că respectă poruncile. Apoi, Hristos îl cheamă, îl provoacă să se depăşească, să renunţe şi să iasă din sine, din mândria lui, din autosuficienţa lui, din Legea Veche, pentru a intra în alt cuvânt al lui Dumnezeu. Înaintea tânărului stătea Cuvântul lui Dumnezeu Însuşi, care l-a chemat să-L urmeze. Auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat pentru că avea multe avuţii. Hristos ne cheamă să Îi aparţinem în totalitate. A aparţine lui Hristos înseamnă a-L urma în absolut tot ceea ce facem. Este mai greu să răspundem la chemarea Lui, care înseamnă să ne vedem pe noi înşine săraci. Mântuitorul ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim desăvărşiţi. Chemarea Mântuitorului nu poate fi decât spre ridicare, spre înviere. Orice pas pe care îl facem spre Hristos cheamă şi pasul Lui. Nu este numai o chemare a noastră spre Fiul lui Dumnezeu, ci şi una a lui Hristos către noi, la care El aproape că nu mai poate să nu răspundă. Un mare teolog a întrebat la începutul anilor â90 ce piatră a făcut Dumnezeu pe care să nu poată să o ridice. Aceea este libertatea noastră. În ciuda a tot ceea ce noi putem gândi despre Dumnezeu, am fost şi suntem liberi. De aceea Hristos pe Cruce nu face nici un gest care să oblige. Mântuitorul a lăsat ca dreptatea şi adevărul să se ridice din mormânt prin Învierea Lui", a spus IPS Iosif.
Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din MMB a fost sprijinită de Arhiepiscopia Iaşilor, Mănăstirea Neamţ, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Durău, Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ, Protopopiatul Iaşi 1, Protopopiatul Paşcani, Protopopiatul Piatra Neamţ, Protopopiatul Târgu Neamţ, Protopopiatul Roznov, Primăria Târgu Neamţ, prin dl primar, Decebal Arnăutu, Ocolul Silvic Neamţ, parohia "Sfântul Antonie cel Mare" din Iaşi, SC VITALIS COM SRL din Piatra Neamţ, prin dl director Petru Cucoară, SC ELSACO Botoşani (director Valeriu Iftime), SC La Fântâna SRL, SC Qartz SRL din Botoşani (director Răzvan Iacob), Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi, Asociaţia Tineretul Ortodox Român (filialele Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ), părintele Cristian Ştefan de la parohia Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani, Gabriela Pipirig, părintele Lucian Butnaru, preot militar la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din cadrul Garnizoanei Bacău, domnul Costel Roşioru, părintele Ioan Maloş de la parohia Laura - Protopopiatul Rădăuţi, părintele Dumitru Rusu de la parohia Giurgeşti - Protopopiatul Paşcani.