„Tinerii trebuie să se intereseze de filantropie și de lucrarea socială“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Tinerii trebuie să se intereseze de filantropie și de lucrarea socială“

    • „Tinerii trebuie să se intereseze de filantropie și de lucrarea socială“
      „Tinerii trebuie să se intereseze de filantropie și de lucrarea socială“

      „Tinerii trebuie să se intereseze de filantropie și de lucrarea socială“

Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) și Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filialele Iași, au organizat joi seara conferința „Apostolatul tinerilor în Biserica de azi“. Prelegerea a fost susținută de Înalt Preasfințitul Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie.

Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) și Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filialele Iași, au organizat joi seara conferința „Apostolatul tinerilor în Biserica de azi“. Prelegerea a fost susținută de Înalt Preasfințitul Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie.

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iași a avut loc, în urmă cu două zile, un eveniment organizat de ASCOR Iași, la care au participat preoți și credincioși din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor. Invitatul tinerilor ascoreni a fost IPS Ierotheos Vlachos, care s-a aflat pentru câteva zile în pelerinaj la mănăstirile din Moldova. Conferința a fost moderată de Silviu Cluci, coordonatorul departamentului Credință-cultură din cadrul ASCOR Iași, iar traducerea a fost asigurată de Tatiana Petrache. În prima parte a alocuțiunii, IPS Ierotheos a vorbit despre Sf. Paisie Velicikovski, „care a jucat un rol important în Biserica Ortodoxă“. „În sec. al XVIII-lea s-a creat o mișcare duhovnicească de către părinții filocalici, printre aceștia numărându-se și Sf. Paisie Velicikovski. Acest «iluminism ortodox» avea ca centru inima și se întemeia pe învățăturile părinților neptici. În timp ce iluminiștii editau operele filosofilor antici, în paralel, iluminiștii ortodocși se preocupau de rezolvarea problemei existențiale a omului, provocând o revoluție în spațiul ortodox și prezentând întreaga tradiție neptică a Bisericii noastre, care reprezintă metoda terapiei vindecării ortodoxe. Teologia ortodoxă are teoria, metoda și practica ei prin care poate să vindece omul, în așa fel încât să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu. Biserica este un spital duhovnicesc care are ca medici pe sfinți, având și metode de vindecare. Sf. Paisie Velicikovski, fără să facă nici o misiune, în mod paradoxal a făcut cel mai mare apostolat. Era plin de flacăra iubirii de Dumnezeu. Sf. Paisie îi vindeca pe oameni de patimile lor. Cei vindecați, plini de flacăra dumnezeiască, s-au răspândit în toată Europa până în America, pentru a-i învăța pe ceilalți tradiția ortodoxă“, a amintit Mitropolitul de Nafpaktos și Sf. Vlasie.

Apostolatul tinerilor prin implicarea în viața Bisericii
IPS Ierotheos a continuat cuvântul prin a le vorbi celor prezenți despre apostolatul tinerilor. „După mine, omul nu este tânăr după vârstă, ci tânăr este acela care caută noul, libertatea, dragostea, liniștea. Fiecare om a fost creat după chipul și asemănarea sa. Dumnezeul nostru nu este Cel al lui Platon și Aristotel, ci este Dumnezeul sfinților. Noi, spre exemplu, credem în Dumnezeul Sfântului Paisie, al părintelui Cleopa sau al părintelui Dumitru Stăniloae. Tinerii pot ajuta în biserică, în organizarea vieții parohiale. Parohia nu trebuie să fie un simplu centru de rugăciune. În afară de rugăciune să fie și un centru al comunicării, al întâlnirii, al discuțiilor, al dialogului. Tinerii trebuie să se intereseze de filantropie și de lucrarea socială. În felul acesta, parohia va funcționa ca o comunitate terapeutică, vindecătoare. Acesta este primul lucru pe care îl pot face tinerii. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facă nu este doar să vină la biserică, ci să se preocupe să studieze tradiția Bisericii. Când spun tradiție mă refer la preocuparea față de muzica bisericească, față de iconografie. Mă bucur că aici, în România, alături de strană cântă tot poporul în biserică. Al treilea lucru pe care trebuie să-l facă tinerii este să folosească educația Bisericii pentru a se vindeca ei înșiși“, a îndemnat IPS Ierotheos, care a continuat prelegerea prin a vorbi despre modalitatea prin care omul poate să dobândească pacea, dragostea și libertatea.

Biserica ne rezolvă problemele lăuntrice
„Toți dorim să avem parte de dragoste, să iubim și să fim iubiți. Cum dobândim adevărata dragoste? Un alt lucru pe care îl dorește omul de astăzi este pacea lăuntrică. Mediul în care trăiește îi poate da omului o liniște exterioară, dar în lăuntrul său acea persoană poate trăi o mare tulburare. Cel mai mare război se dă în lăuntrul inimii și în minte, cu gândurile. Ne intră un gând în minte și ne tulbură zile la rând. La aceasta trebuie să lucrăm să vedem cum dobândim adevărata pace și adevărata dragoste. Cum să dobândim adevărata libertate a persoanei? Libertatea înseamnă să fii liber de patimi. Biserica are o mare profunzime. Trebuie să ne adâncim în Biserică. Să nu ne scandalizăm de anumite lucruri exterioare și care sunt greșeli. Acest tezaur lăuntric, care este Biserica, rezolvă problemele noastre lăuntrice. În zilele noastre ne trebuie o deplinătate lăuntrică“, a spus IPS Ierotheos. (Constantin Ciofu)