Două lăcaşuri de cult din Moldova au primit veşmântul sfinţirii

Biserica parohiei Mănăstioara, Protopopiatul Fălticeni, a primit ieri veşmântul sfinţirii de la Înalt Preasfinţitul Pimen. Lăcaşul de închinăciune a fost ridicat lângă o biserică mai veche în patru ani cu sprijinul enoriaşilor şi al sponsorilor. Tot ieri, PS Calinic Botoşăneanul a resfinţit biserica parohiei Mihălăşeni, care a sărbătorit 100 de ani de existenţă.

Credincioşii din parohia Mănăstioara, Protopopiatul Fălticeni, dar şi din alte parohii apropiate au participat ieri la slujba de binecuvântare a lucrărilor Bisericii „Înălţarea Domnului“, oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Construcţia lăcaşului de cult, care deserveşte nevoile spirituale pentru 90 de familii, a început în anul 2006. Sfânta masă a fost târnosită în anul 2010, iar acum s-au sfinţit catapeteasma, icoanele şi pictura lăcaşului de închinăciune. La acest eveniment au participat atât enoriaşii din parohie, cât şi din alte localităţi apropiate, fiii satului şi sponsorii care au contribuit la acest edificiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Pimen pe un podium special amenajat în curtea bisericii parohiale. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Constantin Patrolea, protoiereul Protopopiatului Fălticeni. Părintele paroh Dănuţ Maftei a primit din partea Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor distincţia de iconom stavrofor.

IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a V-a după Rusalii. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a făcut referire la biserica ce a primit veşmântul sfinţirii, remarcând că înainte de 1989 era foarte greu să se zidească o biserică. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a făcut o legătură între vindecarea demonizaţilor din textul Evangheliei citite ieri şi tămăduirea sufletelor celor care s-au jertfit în perioada comunistă. IPS Pimen a mai subliniat că a ridica o biserică înseamnă în primul rând a face milostenie. „Nădăjduim ca Dumnezeu să primească darul celor care au contribuit la ridicarea bisericii. În lăcaşul de închinăciune sfinţit de IPS Pimen se va sluji în primul rând Sfânta Liturghie, cea prin care Dumnezeu încă mai ţine lumea. Cu ajutorul Domnului, în biserica parohiei Mănăstioara se va sluji de acum înainte Sfânta Liturghie, care este o lucrare dumnezeiască săvârşită pe pământ“, a spus pr. paroh Dănuţ Maftei.

Resfinţire la Mihălăşeni, Protopopiatul Săveni

Biserica „Sfânta Parascheva“ din parohia Mihălăşeni, Protopopiatul Săveni, a fost resfinţită ieri de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. De dimineaţă, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de un sobor de preoţi, de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de numeroşii enoriaşi ai parohiei. După slujba de resfinţire, credincioşii au trecut prin sfântul altar pentru a se închina sfintei mese. Oamenii au asistat apoi la Sfânta Liturghie, deşi temperaturile au fost foarte ridicate. Au fost acordate distincţii pentru credincioşii care au sprijinit în mod substanţial reconsolidarea şi înfrumuseţarea bisericii. De asemenea, primarul comunei Mihălăşeni, Geanin Loradan Buraga, a primit Crucea moldavă, pentru modul în care a contribuit la înfrumuseţarea sfântului lăcaş. „A fost o zi de bucurie şi de înaltă trăire duhovnicească, sărbătoarea fiind dublată de faptul că în acest an biserica noastră împlineşte 100 de ani de când a fost sfinţită. Pentru mine, ca paroh, numit în anul 2000 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, momentul resfinţirii a însemnat o mare realizare. Mi-am propus încă de la început că sfântul lăcaş să arate aşa cum este bineplăcut lui Dumnezeu. Doresc să mulţumesc credincioşilor parohiei noastre pentru tot efortul depus în ultimii ani la reabilitarea lăcaşului de închinăciune ocrotit de Sfânta Parascheva. Oamenii au fost alături de mine şi m-au sprijinit în toate activităţile întreprinse“, a relatat pr. paroh Petru Hriţac. La finalul programului liturgic au rostit alocuţiuni PS Calinic Botoşăneanul, pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, pr. Ioan Canciuc de la parohia Strahotin, Protopopiatul Săveni, şi primarul Geanin Loradan Buraga. În perioada următoare, la Mihălăşeni vor fi demarate lucrările de zidire a unei case sociale în care să funcţioneze un muzeu de obiecte religioase. Biserica „Sfânta Parascheva“ a fost supusă în ultimii ani unui proces de reconsolidare şi înfrumuseţare, coordonate de pr. paroh Petru Hriţac. S-a pictat în interior, s-a curăţat catapeteasma, s-au schimbat uşile şi geamurile, iar la exterior, sfântul lăcaş a fost consolidat, după ce s-a decapat până la cărămidă.

De la același autor

Ultimele din categorie