Enoriaşii clujeni resping construirea crematoriului uman în Mănăştur

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Enoriaşii clujeni resping construirea crematoriului uman în Mănăştur

    • Enoriaşii clujeni resping construirea crematoriului uman în Mănăştur
      Enoriaşii clujeni resping construirea crematoriului uman în Mănăştur

      Enoriaşii clujeni resping construirea crematoriului uman în Mănăştur

Enoriaşii parohiilor din cartierul clujean Mănăştur au protestat faţă de construirea unui crematoriu uman în apropierea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului".

Parohii mai multor biserici din zonă au susţinut protestul şi au strâns 500 de semnături, pe care le-au depus la Prefectură şi la Primărie.

Părintele paroh Dan Hognogi al Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Mănăştur a spus că biserica nu a fost consultată în această situaţie.

"Am aflat foarte târziu, abia în 14 decembrie, de faptul că se va construi aici, în imediata apropiere a bisericii Parohiei "Adormirea Maicii Domnului", acest crematoriu uman. Este vorba de conştiinţa creştină a unui popor care are acest drept de a alege. Or, noi ştim că în conştiinţa creştină nu s-a pomenit ca să se facă acest lucru", a declarat pr. Dan Hognogi. Enoriaşii au luat atitudine şi au început să strângă semnături în vederea anulării proiectului.

Un "Marş al tăcerii" a avut loc miercuri, 11 ianuarie, pe traseul Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Mănăştur, Calea Mănăştur, Calea Moţilor, Primărie, Piaţa Unirii, Bulevardul 21 Decembrie 1989, Prefectura judeţului Cluj. Enoriaşii sunt nemulţumiţi de toxicitatea ce s-ar resimţi în zonă, dar mai ales sunt îngrijoraţi de faptul că o practică neortodoxă va avea loc în cimitirul din cartier. Crematoriul ar urma să fie construit într-un spaţiu al Primăriei Cluj-Napoca situat în incinta cimitirului Mănăştur.

Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a emis recent o declaraţie de presă în care susţine înhumarea, şi nu incinerarea celor adormiţi. Ierarhul a arătat că Biserica Ortodoxă are raţiunile ei atunci când e vorba de respingerea incinerării. Părintele Mitropolit menţionează respectarea cuvântului lui Dumnezeu "pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" din Cartea Facerii, capitolul 3 versetul 19.

Primarul interimar Radu Moisin a solicitat un raport cu privire la riscurile de sănătate publică pe care le-ar putea implica amplasarea unui crematoriu uman în proximitatea cartierului, urmând ca apoi să se ia o decizie finală. Primăria va organiza şi o dezbatere publică pe această temă. Un memoriu a fost înmânat şi prefectului Florin Stamatian, care se declarase deja împotriva acestui proiect aprobat de Consiliul local în octombrie 2011. 

sursa: ziarullumina.ro