Radio Lumina a împlinit şase ani de emisie

Episcopia Severinului şi Strehaiei

Radio Lumina a împlinit şase ani de emisie

Anul acesta, pe 23 aprilie ,,Radio Lumina” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a împlinit şase ani de existenţă.

,,Radio Lumina” este un post de radio creştin-ortodox şi a fost înfiinţat din iniţiativa Prea Sfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
 
Pe 23 aprilie 2005, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă - Ocrotitorul Severinului, s-au auzit pentru prima dată în eter programele acestui post de radio al Bisericii. Prima emisie a fost transmisiunea, în direct, a Sfintei Liturghii arhiereşti de la Catedrala Episcopală din Drobeta Tunu Severin, săvârşită de un sobor de arhierei, din care au făcut parte ÎPS Teofan-Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei, ÎPS Andrei-Arhiepiscopul de Alba-Iulia, PS Nicodim-Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Gurie Gorjeanul-Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei şi PS Petroniu Sălăjanul-Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei şi Sălajului.
 
Din data de 23 aprilie 2006, programele radioului pot fi ascultate si pe Internet, pe două benzi audio(24 K bits/s - low şi 96 K bits/s - high).        
 
Radioul este unul din mijloacele moderne de misiune ale Bisericii şi alături de revistele eparhiale şi paginile de Internet ale Episcopiei Severinului şi Strehaiei constituie elementele de prezentare ale activităţilor bisericeşti, culturale şi sociale din Mehedinţi.
sursa: episcopiaseverinului.ro