Admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae“ Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae“ Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă "D. Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi organizează, în perioada 11-19 iulie 2011, concurs de admitere pentru cele 4 specializări de licenţă, devenite tradiţionale .

Astfel, pentru cele 4 specializări sunt prevăzute următoarele locuri la buget, respectiv taxă:

- Teologie Ortodoxă Pastorală (cu o perioadă de 4 ani de studiu) - 60 locuri buget; 75 locuri cu taxă;

- Teologie Ortodoxă Didactică (cu 3 ani de studiu) - 15 locuri buget; 10 locuri cu taxă;

- Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială (3 ani de studiu) - 15 locuri buget; 10 locuri cu taxă;

- Artă sacră (3 ani de studiu) - 30 locuri buget; 20 locuri cu taxă.

Toate specializările îşi vor desfăşura cursurile la forma de învăţământ la ZI.

Datele de desfăşurare a concursului de admitere sunt următoarele:

11-16 iulie 2011 - înscrierea candidaţilor;

17-19 iulie 2011 - selecţia candidaţilor şi afişarea rezultatelor.

Examenul de admitere va consta într-un CONCURS DE DOSARE, media generală de admitere calculându-se după următoarea formulă:

Pentru specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală:

- 50% - Media la disciplina Dogmatică Ortodoxă din anii de seminar (pentru seminarişti) sau media la disciplina Limba şi literatura română din anii de liceu (pentru ceilalţi absolvenţi);

- 40% - Media generală a anilor de studiu (seminar/liceu);

- 10% - Media generală de la bacalaureat.

Pentru specializările Teologie Ortodoxă Didactică, Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială şi Artă sacră:

- 50% - Media la disciplina Limba şi literatura română din anii de liceu/seminar;

- 40% - Media generală a anilor de liceu/seminar ;

- 10% - Media generală de la bacalaureat.

OLIMPICII, câştigători ai premiilor I, II şi III la olimpiadele de Limba şi literatura română, Limbi clasice, Teologie Dogmatică şi Istoria Bisericii Ortodoxe Române şi, respectiv, Arte vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor (pentru specializarea Artă Sacră), vor fi admişi fără concurs de admitere.

Actele necesare înscrierii

Pentru a se putea înscrie la concursul de admitere, candidaţii trebuie să depună, în perioada 11-16 iulie 2011, la secretariatul facultăţii, următoarele acte:

- dosar tip plic;

- certificat de naştere (copie legalizată);

- carte de identitate (copie);

- certificat căsătorie - unde este cazul - (copie);

- fişa tip de înscriere (formular ce se pune la dispoziţia candidatului la înscriere);

- actul de studii în original şi copie: diploma de bacalaureat, diploma universitară, diploma sau adeverinţa de absolvire a seminarului, adeverinţa de absolvire a bacalaureatului - în cazul candidaţilor promoţia 2010;

- foaie matricolă/ situaţie şcolară (în original şi copie) de la liceu sau seminar; candidaţii care au absolvit şcoala profesională sau şcoala de cântăreţi bisericeşti vor prezenta şi foaia matricolă (în original) pentru aceşti ani de studiu);

- olimpicii vor prezenta diploma de olimpic (în original ^ copie);

- certificatul sau adeverinţa de botez (în original şi copie);

- binecuvântarea chiriarhului (episcopului) locului de unde provine candidatul; (apartenenţa este dată în funcţie de domiciliul stabil al candidatului). Arhiereasca binecuvântare se obţine personal, în baza unei cereri adresate Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a recomandării preotului paroh şi în urma unui interviu, ce va fi susţinut de către fiecare candidat în faţa unei comisii speciale, desemnată de către Înalt Preasfinţia Sa;

- recomandare de la preotul din parohia în care are domiciliul stabil candidatul. (Preoţii vor prezenta recomandare de la protopopiatul de care aparţin, monahii de la stareţul mănăstirii în care vieţuiesc, iar stareţii de la exarhul locului).

- adeverinţă medicală care să cuprindă:

- examen clinic;

- adeverinţă de boli cronice;

- adeverinţă de examen psihologic (din care să reiasă că este apt psihologic);

- analize medicale:

l VDRL (Venereal Disease Research Laboratory)

l RPA (radiografie pulmonară standard)

- 4 fotografii color tip BI;

- chitanţa de achitare a taxei de înscriere la concursul de admitere;

- absolvenţii altor facultăţi vor depune la dosar adeverinţă de la facultatea absolvită în care se va menţiona numărul semestrelor cu finanţare de la buget şi numărul semestrelor în care a beneficiat de bursă (studiu sau socială).

Rezultatele concursului vor fi afişate în intervalul 17-19 iulie 2011.

Pentru alte detalii privind examenul de admitere, persoanele interesate pot vizita site-ul universităţii ieşene, la adresa www.teologie.uaic.ro sau se pot adresa secretariatului Facultăţii de Teologie Ortodoxă "D. Stăniloae" din Iaşi. (Material oferit de pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teşu, director Departament Teologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă "D. Stăniloae" Iaşi)