Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
În sala de şedinţe a Centrului eparhial Suceava va avea loc astăzi Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Lucrările întrunirii vor fi precedate de slujba Te Deumului, care va fi oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Suceava. După cum ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, slujba va fi săvârşită de părinţii consilieri şi protopopi ai Centrului eparhial Suceava, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a membrilor Consiliului şi Adunării eparhiale. „De la ora 9:30 va fi apelul nominal. Apoi, pr. Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, va deschide lucrările Adunării eparhiale şi va expune ordinea de zi. Va urma cuvântul Înalt Preasfinţitului Pimen şi prezentările dărilor de seamă ale sectoarelor de activitate ale Centrului eparhial Suceava. La final, se va supune la vot valabilitatea Adunării eparhiale“, a spus pr. Dragoş Buta. (C.C.)